Maica Domnului este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregi creaţii

"Ea [Maica Domnului] este şi cauză a celor dinaintea ei, şi patroană a celor de după ea, şi procurătoare a celor veşnice. Ea este tema profeţilor, obârşia apostolilor, temelia martirilor, postamentul dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregi creaţii. Ea este început, izvor şi rădăcină a bunătăţilor negrăite. Ea este pisc şi desăvârşire a tot ce-i sfânt."

Sfântul Grigorie Palama
1296 - 1359

Maica Domnului - sprijin pentru întreaga omenitate

"Ea [Maica Domnului] singură este reazim şi mângâiere pentru toţi, ascultată şi văzută de toţi şi conlucrând în tot felul la vestirea Evangheliei, arătând astfel în minte şi cuvânt o viaţă şi o conduită extrem de luptătoare."

Sfântul Grigorie Palama
1296 - 1359

Cine L-ar putea iubi pe Hristos mai mult decât Mama Lui?

"Cine L-ar putea iubi pe Acesta [Dumnezeu] mai mult decât Mama Lui, care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl?"

Sfântul Grigorie Palama
1296 - 1359

Dumnezeu și-a dorit frumusețea tainică a Pururea Fecioarei Maria

"Împăratul universului a dorit frumuseţea tainică a acestei Pururea Fecioare, precum a prezis David [Ps 45, 12] şi, plecând cerurile [Ps 18, 10; 144,5], S-a pogorât şi a adumbrit-o [Lc 1, 35] sau, mai bine zis, S-a sălăşluit în ea Puterea enipostatică a Celui Preaînalt."

Sfântul Grigorie Palama
1296 - 1359

Maica Domnului - locul tuturor harurilor, plinătatea a toată frumusețea și bunătatea

"Tu [Maica Domnului] eşti locul tuturor harurilor, plinătatea a toată frumuseţea şi bunătatea, tablou şi icoană însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea, ca una singură învrednicită concentrat de toate harismele Duhului, sau mai bine zis care singură ai în chip uimitor/paradoxal în măruntaiele tale pe Cel în Care sunt comorile tuturor acestora şi eşti un cort uimitor al Acestuia..."

Sfântul Grigorie Palama
1296 - 1359

Sfântul Grigorie Palama

1296 - 1359
  • Constantinopol
  • Teolog, Sfânt, Ierarh
  • 14 Noiembrie
  • Tesalonic
  • grec
  • ortodoxa