Când ești tânăr, în putere, crezi că totul ți se cuvinte și totul este simplu

"La 20-21 de ani nu te gândeşti ce va fi peste zece ani, ce va fi peste cincisprezece ani. Eşti tânăr, eşti puternic şi crezi că totul ţi se cuvine, şi totul este simplu şi uşor pe Internet şi pe Facebook, dar viaţa adevărată nu este asta."

Doctor Ionel Cioată

Durerea permanentă a femeilor care au făcut avort

"Niciodată un om care a trecut printr-o astfel de procedură (avort) nu mai este acelaşi om, sunt convins de asta. Și am avut în cabinet fete tinere care au venit la cinci ani, la şapte ani după un avort, acum căsătorite, şi nu puteau să mai rămână însărcinate. Și, când discutam cu ele despre trecutul lor, le întrebam: „Aţi avut vreo întrerupere de sarcină?”, şi ele spuneau: „Da” – şi ochii lor se plecau, nu că erau rușinate, le simţeam durerea. Este inimaginabil."

Doctor Ionel Cioată

Avortul este o cicatrice pe sufletul mamei care rămâne pe veşnicie

"Am avut atâtea situaţii în care, după o întrerupere de sarcină, femeile erau pur şi simplu prăbuşite… Sigur, unele dintre ele încearcă să se ţină tare, adică să arate că „mă duc să fac un avort şi după aia sunt aceeaşi”. Nu este adevărat. Cicatricea aceasta care rămâne pe sufletul omului, pe al femeii în primul rând, al mamei, este o cicatrice care rămâne pe veşnicie."

Doctor Ionel Cioată

Medicii ginecologi au dreptul să refuze avortul

"Nimeni, ca medici obstetricieni și ginecologi nu ne obligă ca să facem acest păcat (avortul). Nimeni! Aș sfătui colegii mei, și nu numai colegii mei, dar aș sfătui viitoarele mămici, care ajung în situația aceasta să se gândească foarte bine la acest lucru."

Doctor Ionel Cioată

Să nu ne opunem nașterii de prunci

"Gandiți-vă că un copil este o binecuvântare pentru o familie, nu este o pedeapsă pe care v-o dă Dumnezeu. Deci trebuie să luptăm ca să vină pe lume fiecare suflet pe care Dumnezeu îl rânduie. Să nu ne opunem acestui lucru."

Doctor Ionel Cioată

Doctor Ionel Cioată

  • Timișoara
  • Doctor, Mirean