Homosexualitatea este o boală care trebuie tratată

"Iată, pot spune din experiența cu homosexuali credincioși, din experiența unora pe care îi spovedesc, nu sunt mulți, dar îi spovedesc, care, o dată ce sunt credincioși nici nu-și pun problema relației cu un alt bărbat, deci le e rușine de treaba asta. Și sunt foarte marcați săracii de treaba asta, că sunt în situația asta. Or, nu cred că se pune problema să absolutizăm starea asta căzută. Deci, clar e o boală, homosexualitatea este o boală care trebuie tratată, să nu-i zicem la rău bine acuma! Și împlinirea noastră în final e prin Dumnezeu."

Părintele Iustin Miron

Homosexualitatea s-a înmulțit pentru că s-au dat multe drepturi răului

"De ce acuma, de când s-a liberalizat atât de mult răul, se pune așa de acut problema homosexualilor? Păi n-au mai fost homosexuali până acum? Au fost dintotdeauna, dar acuma parcă s-au înmulțit. Dar de ce s-au înmulțit? Pentru că s-au dat multe drepturi răului, pentru că, acuma, cu democrația din vremurile noastre, vedem că atâtea drepturi s-au dat răului, încât, aproape, răul a devenit normal. […] Și unde se ajunge?"

Părintele Iustin Miron

Problema cipurilor este o țintă falsă

"Problema cipurilor este o ţintă falsă. Adică, tu ai în faţă o bucăţică de materie şi te împotriveşti ei şi în spate eşti cucerit cu totul! Mii de ideologii ţi se servesc, tineretul e praf şi pulbere. E ca o momeală, cum se făcea în războaie: se simula un atac, tu te duceai acolo şi ceilalţi veneau prin spate şi te cucereau. Cam aşa e şi acuma: ţi se pune chestia asta în faţă şi toţi stau acolo, că cipuri, cipuri, cipuri…"

Părintele Iustin Miron

Familia ar trebui să investească în frumos, în virtute și iubire

"Câteaodată mă mir și chiar mă supăr pe cei căsătoriți că nu se iubesc mai mult. Se poate trăi în familie excepțional. Pot să se ia la întrecere cu noi și să ne întreacă. Atât de frumos se poate trăi și în familie. Dar nu se investește în frumos, nu se investește în virtute, nu se investește în iubire. Se merge pe alte lucruri exterioare și nu se realizează mare lucru."

Părintele Iustin Miron

Lupta actuală anti-cip este o țintă falsă

"Îmi vei replica faptul că cipuirea e un atentat la libertatea ta. Dar diavolul, prin patimile tale, nu atentează la libertatea ta? Şi atunci, de ce părăsim - că asta-i calea sfinţilor părinţi - de ce părăsim calea asta şi stăm pe o chestiune falsă? Pentru momentul de faţă, este o momeală, este o ţintă falsă. Însă ea se poate transforma, în viitor, într-un real pericol."

Părintele Iustin Miron

De ce se construiesc biserici?

"Un ateu laic, necunoscător, vine și zice «uite Biserica, iară construiesc, iară nu știu ce». El habar nu are că noi nu încăpem în biserică. El nu vine să vadă că biserica e plină și că nu încăpem. Nu construim biserici ca să luăm bani de la șosele. Dar cei care vorbesc așa nu merg la biserică, ei nu cunosc realitatea din biserică."

Părintele Iustin Miron

Răul vine numai din interior

"Prin credință poți să întorci totul în favoarea ta. Răul vine numai din interior. Răul exterior nu poate să te afecteze decât dacă are corespondent din interior."

Părintele Iustin Miron

Sporirea duhovnicească vine cu recunoașterea răutăților din noi

"Pe măsură ce se face mai multă lumină înăuntru, se vede mai bine mizeria. Știți că urcușul duhovnicesc este cu conștiința coborâșului. Tu te luminezi cu har dumnezeiesc, dar făcându-se lumină, tu vezi tot felul de rele acolo, de mizerii, și tu ai impresia că ești tot mai rău. Dar tu devii tot mai conștient, nu mai rău."

Părintele Iustin Miron

Iadul este o stare, este despărțirea de Dumnezeu

"Iadul este o stare și loc. Până la urmă, iadul este despărțirea de Dumnezeu, o viață fără Dumnezeu."

Părintele Iustin Miron

Părintele Iustin Miron

  • Preot, Monah, Duhovnic român