" În condițiile absolute ale cunoștinței nu e decât Dumnezeu, care cunoaște desăvărșit totul, fără să stingherească libertatea de mișcare a omului. De aceea, fiindcă știe absolut, a dat omului legile viețuirii sale și puterea de-a vrea sau a nu vrea să le respecte - cinstea primejdioasă a libertății voinței. Deci, dacă se învoiește să rămână între rosturile sale, gândite de Dumnezeu, viețuiește după fire în toată libertatea. Dacă însă omul nu vrea să rîmână în rosturile firii, ci merge împotriva legilor vieții, împotriva firii, atunci își viciază libertatea sa, își primejduiește viața sa, aduce infirmitatea în fire."

" Acela care iubește lucrurile bune și frumoase tinde de bună voie spre Harul îndumnezeirii, fiind călăuzit de Providență prin rațiunile înțelepciunii. Iar acela ce nu-i îndrăgostit de acestea e tras de la păcat împotriva voii lui - și lucrul acesta îl face Judecata cea dreaptă, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintâi, adică iubitorul de Dumnezeu, e îndumnezeit prin Providență, cel de al doilea, adică iubitorul de materie, e oprit de Judecată să ajungă la osândă."

"M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu și frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieți."

"Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea - iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă - înclină inima, sau dragostea, ca să împlinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, în care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu."

"De aceea au și zis Părinții, mângâind pe oameni: "Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu", fiindcă oricine, care în primejdie moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, își va mântui sufletul căci în ce-l va fi aflat moartea în aceea va fi in veci. Iată de ce, neștiindu-se sfârșitul, suntem datori a ne afla mereu în pocăință, ca într-însa să fim socotiți în veci."