Spală-mă Mântuitorule cu lacrimile mele!

"Alunecat-am în desfrânare ca David și m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã și pe mine cu lacrimile mele. Fii mie milostiv, strig Ție ca și vameșul; Mântuitorule, curățește-mã; cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Ție, ca mine."

Sfântul Andrei Criteanul
660 - 740

Întunecatu-mi-am frumusețea sufletului cu plăcerile poftelor

"Lacrimile desfrânatei, Îndurate, și eu le vărs înaintea Ta; milostivește-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta. Întunecatu-mi-am frumusețea sufletului cu plăcerile poftelor, și cu totul, toată mintea țărână mi-am fãcut. Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, pe care mi l-ai țesut mie, Ziditorule, dintru început; și pentru aceasta zac acum gol. Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã, pe care mi-a țesut-o mie șarpele cu sfãtuirea, și mã rusinez."

Sfântul Andrei Criteanul
660 - 740

Mai mult decât toți oamenii eu am greșit Ție

"Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am gresit Ție; ci Te milostiveste, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre fãptura Ta. Viforul rãutãților m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi și mie mâna Ta."

Sfântul Andrei Criteanul
660 - 740

Ridică de la mine Doamne lanțul cel greu al păcatelor

"Vremea este a pocãintei, vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu; ridicã de la mine lanțul cel greu al pãcatului, și, ca un îndurat, dã-mi iertare de greșale. Sã nu mã urãști, Mântuitorule, sã nu mã lepezi de la Fața Ta; ridicã de la mine lanțul cel greu al pãcatului, și, ca un milostiv, dã-mi iertare de greșale."

Sfântul Andrei Criteanul
660 - 740

Suflete al meu, pune început bun pocăinței!

"De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase ? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertarea greșalelor. Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tău de te mãrturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepãrteazã-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință."

Sfântul Andrei Criteanul
660 - 740

Sfântul Andrei Criteanul

660 - 740
  • Damasc
  • Ierarh, Sfânt
  • 4 Iulie
  • Eresos din insula Mitilina (Lesbos)