Iubirea de arginți duce la ura față de săraci

"Începutul iubirii de arginți e motivul milosteniei. Capătul ei ultim e ura față de săraci. Cât timp adună cineva banii, e milostiv. Dar când are banii, îi strânge în mâini."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Ferește-te să îi osândești pe cei ce păcătuiesc

"Vei începe să te ferești a-i osândi pe cei ce păcătuiesc, dacă îţi vei aduce aminte că Iuda a fost în adunarea ucenicilor lui Hristos, iar tâlharul - în numărul ucigaşilor; dar într-o singură clipă s-a petrecut minunata schimbare."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Iubirea de arginți este închinarea la idoli

"Iubirea de arginți este închinarea la idoli, fiica necredinței, scuza mincinoasă pentru boli, prevestirea bătrâneții, frica de secetă, vestitoarea foametei."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Iubitorul de arginți râde de Evanghelii și le nesocotește

"Iubitorul de arginti râde de Evanghelii și le nesocotește cu voia. Cel ce a dobândit dragoste va risipi banii. Dar cel ce spune că acestea două pot viețui împreună, se amăgește pe sine."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Să ne temem de Domnul ca de fiare

"Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; și ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Focul iubirii de Dumnezeu

"Să cunoască toți cei ce au venit la lupta cea bună, aspră, strâmtă și ușoară, că au venit să sară în foc, dacă primesc să locuiască în ei focul cel nematerial. Să se cerceteze fiecare pe sine și numai după aceea să mănânce din pâinea aceasta amestecată cu ierburi amare și să bea din paharul acesta amestecat cu lacrimi, ca să nu-i fie lupta spre osândă."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Setea se biruie prin sete

"De multe ori setea pune capăt setei. Dar a curma foamea prin foame, e greu și cu neputință. Când te va birui stomacul, domolește-l prin osteneli. Iar dacă nici aceasta nu-i cu putință, din pricina slăbiciunii, luptă cu el prin priveghere."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Putem deveni postitori din fire

"Cel ce silește stomacul (să cuprindă mai mult) își largește mațele. Iar cel ce luptă cu el le îngustează pe acelea. Iar acestea îngustându-se, nu e nevoie de multe mâncăruri. Și atunci vom ajunge postitori din fire."

Sfântul Ioan Scărarul
579 - 649

Sfântul Ioan Scărarul

579 - 649
  • Siria
  • Monah, Preot, Sfânt
  • 30 Martie
  • Muntele Sinai
  • sirian