Când împlinește Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre?

"Ne putem întreba: când împlinește Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre? Răspunsul este: când rugăciunea noastră este însoțită de post, de milostenie și de viață fără prihană. Milostenia și postul sunt cele două aripi ale rugăciunii."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Rugăciunea cere o anumită pregătire și supraveghere a simțurilor

"Adeseori mintea, în timpul rugăciunii, colindă netrebnic pe alte plaiuri ale vieții, iar rugăciunile sunt spuse numai cu buzele. Cu ochii urmărim textul, iar mintea poate colinda chiar prin imagini ale păcatului și ale necuviinței. Rugăciunea trebuie făcută cu evlavie, cu inimă curată. Ea cere o anumită pregătire și supraveghere a simțurilor."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Nu are nici un rost postul tău, până nu te impaci cu cei certați

"În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-şi vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!"

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

La spovedanie spune toate năravurile tale

"Spovedania trebuie făcută fără să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai facut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale şi să nu arunci vina pe unul sau pe altul, ci să te osândeşti pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului şi să-i arăţi toate rănile păcatului zicând: 'din lenevirea mea şi din nesimţirea mea am mâniat pe Dumnezeu şi mi-am rănit sufletul şi trupul şi mă aflu acum osândit şi condamnat la temniţele iadului şi la muncile cele veşnice'."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Despre moda și înfrumusețarea trupului

"Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Când păcatul există în lume nu ai libertate

"Păcatul te tulbură. Când păcatul există în lume, nu ai libertate. Păcatul te încătușează, te prinde. Când ești liber, ești curat. Simți că ești liber, ești curat. Păcătoșii sunt legați. De aceea în Biserică este Taina dezlegării de păcate, Spovedania. Omul nu poate fi legat de nimic altceva decât de păcat."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Adevărata spovedaniei și ferirea de păcat

"Cel ce nu se căieşte din inimă pentru cele ce a făcut, foarte uşor se întoarce şi face iarăşi aceleaşi păcate şi chiar şi mai multe. Spovedania adevărată trebuie să se facă deci cu acest gând serios şi cu hotărârea de a nu mai păcătui, adică să urâm atât de mult păcatul, încât mai bine să preferi să mori decât să mai păcătuieşti."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Când dai milostenie, să nu îți pară rău

"Când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Părintele Sofian Boghiu

1912 - 2002
  • Cuconeștii Vechi, Bălți
  • Monah, Mărturisitor din temnițele comuniste, Preot, Duhovnic român
  • 14 Septembrie
  • Mănăstirea Căldărușani, Ilfov