Biografie

Sfântul Ambrozie al Milanului
Sfântul Ambrozie s-a născut cel mai probabil la Trier, în Germania, cândva între anii 337 și 340, într-o familie de rang senatorial, creștină. Tatăl său era prefect al Galliei Narbonensis; mama sa avea preocupări literare. A primit o aleasă educație la Roma, urmându-l pe tatăl său în carieră. După aprofundarea studiilor în literatură, drept și retorică, a fost ales de pretorul Anicius Probus în consiliul din Liguria și Emilia, devenind apoi prefect consular (cu reședința la Milano). Aici și-a dovedit calitățile de foarte bun administrator.
La moartea episcopului (arian) Auxentie de Milano în anul 374, scaunul episcopal rămâne vacant; între ortodocși și arieni ale loc o acerbă dispută pentru succesiune. În mijlocul acestei crize, Ambrozie ține în mijlocul mulțimii adunate un discurs conciliator, care îi atrage simpatia poporului, care îl aclamă atunci ca pe singurul candidat capabil să îi succeadă lui Auxentie (deși Ambrozie era încă numai catehumen). Începe să învețe intensiv teologia creștină sub supravegherea preotului Simplician din Roma. Făcând apoi aranjamentele necesare cu privire la familia sa, își împarte averea săracilor și se consacră cu totul Bisericii. Este botezat, apoi este în scurt timp hirotonit, trecând repede prin toate treptele clericale, până ce devine episcop eparhiot de Milano.

A apărat credința ortodoxă a Sinodului de la Niceea în biserică, intrând curând în conflict cu arienii, foarte influenți încă la Mediolanum, precum și și la curtea imperială. Elocința argumentației sale l-a convins pe împăratul roman Grațian (375-383), fiul lui Valentinian I, dar nu și familia foarte tânărului său frate vitreg, co-împăratul Valentinian al II-lea (375-392), care rămâne de partea arienilor.
Agravându-se controversele religioase, Sf. Ambrozie reușește să îl convingă pe Grațian să convoace un sinod general al episcopilor occidentali, la Aquileia. Sinodul a fost convocat la Aquileia în anul 381, reunind 32 de episcopi occidentali și prezidat de Ambrozie. Sinodul i-a cerut lui Paladie să-și apere convingerile, însă acesta refuză să recunoască autoritatea Sinodului, considerându-l nereprezentativ pentru întreaga Biserică. Sinodul îi depune din treaptă pe Paladie și Secundian, singurii episcopi arieni rămași, consolidând astfel poziția ortodocșilor în partea occidentală a Imperiului.
În anul 384 însă, familia lui Valentinian, în frunte cu mama sa Justina, precum și mai mulți clerici și laici aderă public la credința ariană și îi cer episcopului Ambrozie să li se dea două biserici din Milano și din suburbii. Sfântul Ambrozie a refuzat, susținând cauza ortodoxă atât înaintea poporului cât și a administrației imperiale. Nu acceptă să le cedeze nici măcar o singură biserică, considerând că nu există un „drept la erezie”.
Totodată, Ambrozie s-a opus atât încercărilor susținătorilor vechii religii politeiste romane de a obține aprobarea împăratului pentru restaurarea altarului zeiței Victoria de lângă Senatul roman, celebrarea riturilor păgâne și întreținerea din fonduri imperiale a colegiului vestalelor, susținând că un împărat creștin nu avea dreptul și nu putea cu nici un chip susține perpetuarea religiei păgâne și a credințelor greșite. Din același motiv, l-a mustrat pe împărat atunci când acesta a susținut reconstrucția sinagogii iudaice care fusese distrusă într-o răzmeriță, amintindu-i că, în calitate de împărat creștin, datoria lui era să (re)construiască mai degrabă biserici; a susținut totuși pedepsirea celor direct responsabili de distrugerea sinagogii.
A fost un predicator foarte popular și foarte respectat; a introdus o serie de reforme în celebrarea cultului public. A introdus cântarea antifonală în Biserică (alternanța a două coruri în cântarea bisericească), scriind el însuși o serie de imnuri. Tradiția liturgică întemeiată de el se păstrează parțial până astăzi în Biserica Catolică din Milano, sub numele de „ritul ambrozian”.
Fiind un orator talentat, care vorbea în predicile sale despre problemele actuale și inclusiv despre chestiuni legate de Curtea imperială, fiind totodată și foarte aproape de săraci, și-a atras dragostea poporului, însă de multe ori s-a expus mâniei și invidiei curții imperiale.

Abilitatea sa diplomatică era și ea recunoscută, Sf. Ambrozie fiind rugat să intervină atunci când, după asasinarea lui Grațian, în Galia, uzurpatorul Magnus Maximus (sau Maximian) se proclamă pe sine împărat în locul acestuia și caută să treacă Alpii spre Italia. Ambrozie este trimis să medieze o împăcare între Maximus și Valentinian, însa până la urmă nu reușește, iar Maximian cucerește Italia și chiar orașul Milano, dar va fi ucis la scurt timp din porunca împăratului de Răsărit, Teodosie I, care devine astfel ultimul împărat al întregului Imperiu Roman.

Teodosie I este cel care a proclamat creștinismul ca religie de stat, interzicând vechile credințe păgâne prin așa-numitele „decrete teodosiene”, în concordanță și cu ceea ce susținea Sf. Ambrozie, căruia îi este uneori atribuit impulsul pentru instituirea acestora. Totuși, ca urmare a masacrării populației orașului Tesalonic (masacru ordonat în anul 390 de Teodosie drept represalii pentru asasinarea guvernatorului local), Sf. Ambrozie îl excomunică pe împărat, cerându-i să facă penitență publică pentru omorul săvârșit. Teodosie dă curs cererii sfântului Ambrozie, primind apoi iertarea. De asemenea, după înfrângerea rebeliunii uzurpatorului Eugeniu, Sf. Ambrozie intervine pe lângă împărat pentru a obține iertarea celor care-l susținuseră pe acesta.
Sfântul Ambrozie a trecut la Domnul pe data de 4 aprilie 397, la doi ani după moartea lui Teodosie. Urmașul lui Ambrozie ca episcop al Milanului a fost Simplician.

Sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/Ambrozie_al_Milanului