Biografie
În copilărie l-au fascinat vieţile sfinţilor. Iubea să meargă la biserică şi să se retragă singur în rugăciune. De tânăr şi-a urmat chemarea către viaţa religioasă. Şi-a trăit întreaga viaţă în sfinţenie şi dăruire faţă de Dumnezeu, iar clipa morţii l-a găsit îngenuncheat în faţa icoanei Fecioarei Maria. O lume întreagă îl ştie drept Sfântul Serafim de Sarov.
În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov, unul din cei mai cunoscuţi asceţi şi mistici ai Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit de două ori: pe 2 ianuarie, dată la care sfântul "s-a mutat în ceruri", în urmă cu 175 de ani, şi pe 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost sanctificat de către Biserică, în 1903.
"Fericită eşti tu, femeie văduvă" i-a spus într-o zi mamei lui Prohor un "nebun al lui Dumnezeu", întâlnind-o pe stradă cu cei doi băieţi ai ei, "fericită eşti tu că ai un fiu care va deveni un puternic mijlocitor înaintea Sfintei Treimi, un om al rugăciunii şi al luminii pentru lumea întreagă."
Primul miracol care i-a salvat viaţa i s-a petrecut la vârsta de şapte ani. În timp ce vizita împreună cu mama sa o biserică în construcţie (construcţie finanţată de familia lui), a căzut de pe schela clopotniţei, de la o înălţime de şapte etaje. S-a ridicat nevătămat, spre uimirea mamei lui şi a celor care mai erau de faţă.
Postea mult: mânca doar o dată pe zi foarte puţin, în afară de miercuri şi vineri când ţinea post negru. Din prima duminică a postului mare ţinea post negru până sâmbăta, când primea Sfintele Taine. "Care sunt rezultatele unui asemenea regim? Postind, trupul devine curat şi uşor, viaţa lăuntrică se elevează, apar revelaţii minunate, influenţele exterioare nu mai sunt simţite, iar mintea, părăsind această lume, se ridică spre cer şi se scufundă în întregime în contemplarea lumii spirituale.""Rugăciunea şi postul, interiorizarea şi stăpânirea perfectă a simţurilor ridică sufletul spre Împărăţia lui Dumnezeu."
Dormea foarte puţin şi în poziţii care să nu-i permită să doarmă prea mult: aşezat cu genunchii la piept şi rezemat de perete, în genunchi şi sprijinit pe coate, ghemuit pe buşteni şi pe saci cu pietre.
Pentru ca singurătatea să-i fie deplină a refuzat să mai primească vizitatori. Dacă întâlnea un om în pădure, se întindea cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Prin rugăciunile sale, a cerut un semn de la Dumnezeu, prin care să-i arate dacă această singurătate este în acord cu voinţa Sa. Atunci cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii învecinaţi, blocând orice acces.
Îl mai vizitau doar păsările şi animalele sălbatice. Acestea veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca el să-şi termine rugăciunea, după care le hrănea cu pâine. Maica stareţă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, care l-a văzut hrănind un urs, povestea: "Faţa marelui părinte era minunat de luminoasă şi veselă având o strălucire îngerească." Un alt martor, Părintele Alexandru, l-a întrebat o dată cum se face că acea puţină pâine care se află în traista sa poate hrăni atâtea animale. "Întotdeauna se găseşte destulă pâine în traistă." i-a răspuns liniştit Părintele Serafim.
Părintele Serafim a cerut să i se pună pe piatra de mormânt următoarea inscripţie: "După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniţi la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu şi, îngenunchind pe pământ, vărsaţi-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneţi-mi totul şi vă voi asculta. Aşa cum îmi vorbeaţi în viaţă, la fel să o faceţi şi acum. Pentru că eu trăiesc şi pururea voi fi."
Surse:
1. http://angelinspir.ro/sfantul-serafim-de-sarov-237.html
2. http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-serafim-sarov-88449.html