Locul copilariei are un rol important în educația copilului

"Oriunde ar fi educat copilul, asupra caracterului său se răsfrâng im­presiile din locul unde a crescut – și însăși casa, curată, aranjată cu gust, cu ornamente simple și situată într‑un loc plăcut are o înrăurire nepre­țuită asupra educației copiilor."

Sfânta Muceniță Alexandra Feodorovna
1872 - 1918

Trebuie să înțelegi neputințele oamenilor

"Se zice că niciodată nu poți să ceri unui copil să meargă la același pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, te lași tu după el, trebuie să-i înțelegi neputința lui; nu­-i ceri niște lucruri pe care nici tu nu le­-ai făcut când erai copil și nici nu le­-ai fi putut face."

Părintele Teofil Părăian
1929 - 2009

Tinerii nu au primit educația potrivită în copilărie

"Tineretul de astăzi seamănă cu viţelul care este legat în livadă şi dă cu copita. Trage mereu funia, scoate ţăruşul şi începe să alerge, dar se agață în ceva şi se încurcă rău, iar în cele din urmă îi sfâşie fiarele sălbatice. Frâna ajută atunci când copilul este mic. Îl vezi, se urcă sus pe un zid fiind în primejdie să cadă. „Nu, nu”, strigi şi-i dai şi o palmă. După aceea nu se mai gândeşte că va cădea, ci se gândeşte să nu mai ia vreo palmă şi ia aminte. Astăzi nu există pedepse nici în școli, nici în armată. De aceea, cei tineri educă pe părinţi şi naţiunea."

Sfântul Paisie Aghioritul
1924 - 1994

Oamenii renunță la rugăciune în favoarea celor materiale

"Datoria mea de preot este să vă învăţ, fiindcă neînvăţarea este pricina că oamenii nu mai ştiu nimic, se mărginesc la tot ce este uşor şi material, la acatiste, pomelnice şi lumânări. Nici lumânarea şi nici pomelnicul nu te mântuie, ci credinţa, rugăciunea şi faptele bune. Voi aţi renunţat la rugăciune pentru că a te ruga este mai greu: trebuie să te interiorizezi, să depui efort."

Părintele Constantin Sârbu
1905 - 1975

Europa modernă este sinonimă cu moartea

"Europa întreagă duhneşte a moarte. Universităţile europene propovăduiesc moartea. Cărturarii europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii europeni lucrează pentru moarte. Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte."

Sfântul Nicolae Velimirovici
1881 - 1956

Europeinii îl gonesc pe Hristos afară din viața lor

"Gadarinii l-au rugat pe Hristos să plece de la ei. Europenii nu l-au rugat, ci l-au izgonit. Îl izgonesc prin tot ce le stă la îndemână: prin şcoli, prin presă, prin politică, prin filme, prin ghicituri ştiinţifice şi prin toată trufia lor culturală; Îl izgonesc şi prin gânduri, prin cuvinte şi prin fapte – fiecare în parte, în grup şi toţi laolaltă."

Sfântul Nicolae Velimirovici
1881 - 1956

Televizorul acționează hipnotic asupra psihicului

"Televizorul devine aproape unicul interlocutor și educator al copilului. Interesul copilului pentru "cutia vorbitoare" este explicabil. [...] Acesta acționează hipnotic asupra psihicului. Drept rezultat, micul omuleț intră în transă și percepe fără critică tot ceea ce curge din ecran."

Doctor Dmitri Avdeev

Idealul educației este stăpânirea poftelor

"Idealul educației în general, și al educației creștine în special, este stăpânirea de sine, stăpânirea poftelor."

Părintele Dumitru Zamisnicu
1910 - 1974

Tineretul trebuie educat ortodox

"Tot tineretul ar trebui educat ortodox, punându-se mare accent pe schimbările ce apar în firea omenească începând cu vîrsta de 12 ani. Aceasta este vârsta la care se dezvoltă în mod special instinctele. Însuşi organismul omului începe să dezvolte aceste instincte. Pentru aceea trebuie pregătiţi copiii pentru această vârstă, pentru a nu mai cădea. Iar dacă nu vor mai cădea şi vor duce o viaţă curată şi neântinată, vor putea primi pe Duhul Sfânt, Care se sălăşluieşte în om şi care mai departe va conduce în chip conştient pe om, pe acel copil."

Părintele Marcu Dumitru
1910 - 1999

Este in firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios

"Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios. Fiți curioși! Cât se poate de curioși. În știința voastră, în setea voastră de carte, în setea voastră de educație, fiecare unde îl trage inima, dar nu lăsați curiozitatea să umble acolo unde este în primejdie. Oricât ai fi de curios, nu-ți vei pune mâna într-un cuib de vipere."

Mitropolitul Bartolomeu Anania
1921 - 2011

Comemorări

Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori