Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împăcați, înnoiți

Sfântul Ioan de Kronstadt
Sfântul Ioan de Kronstadt
1829-1908
"Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împăcați, înnoiți. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulțumim Domnului, Care ne dă viață prin minunatele Sale Taine"

Ce-i mai mare bucurie decât să-L ai pe Hristos?

Părintele Dionisie Ignat de la Colciu
Părintele Dionisie Ignat de la Colciu
1909-2004
"Ca să ne împărtăşim în toată ziua, e bine. Ce-i mai mare bucurie decât să-L ai pe Hristos, Trupul şi Sângele lui Hristos în sufletul tău? E altceva mai bine? Dar trebuie oleacă de pregătire."

Sfătuiesc pe toți să se împărtășească cât mai des

Părintele Rafail Noica
Părintele Rafail Noica
"Sfătuiesc pe toți să se împărtășească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor [...] eu sfătuiesc la împărtășire cât mai des - nu împărtășanie deasă, ci aș zice împărtășanie des. Dar cât de des este bine ție, sau ție - asta o las duhovnicului tău. Și cer Domnului să insufle pe fiecare duhovnic cât de des e bine pentru cutare și pentru cutare. Pentru tine poate: Vino peste doi ani! Pentru tine, în fiecare Duminică. Pentru altcineva, Duminica și de Praznice, pentru alții la două săptămâni, ș.a.m.d."

Împărtășirea cu Sfintele Taine aduce liniște și fericire

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Cel ce se va împărtăși cu Preacuratele Taine deseori, nu doar o dată pe an, acela va dobândi fericirea pe pământul acesta și viață lungă. Cred că harul tainei Sfintei Împărtășanii doar atunci se face simțit, când sufletul celui care se împărtășește trăiește această stare de fericire și liniște."

Bun și folositor lucru este a ne împărtăși în fiecare zi

Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Vasile cel Mare
330-379
"Bun și folositor lucru este a ne împărtăși în fiecare zi cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos, întrucât El Însuși spune: 'Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică'. Căci cine se îndoiește de faptul că a te împărtăși încontinuu de viață nu e nimic altceva decât a fi de mai multe ori viu? "

Sfânta Împărtășanie este cea mai mare minune lăsată de Hristos

Sfântul Ioan de Kronstadt
Sfântul Ioan de Kronstadt
1829-1908
"Prețuiește după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, cea care se vădește în împărtășirea cu Dumnezeieștile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace și înzdrăvenire (însănătoșire) inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtășire, primită după ce ai trăit un timp în neliniște și moarte spirituală."

Sârguiți-vă să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu

Sfântul Ignatie Teoforul
Sfântul Ignatie Teoforul
35-107
"Sârguiți-vă dar să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lor. Nimic nu este mai bun ca pacea, în care încetează orice război al celor cerești și pământești."

Căutați cât mai des să vă împărtășiți

Părintele Ioan Iovan
Părintele Ioan Iovan
1922-2008
"Vă rog, nu vă lăsaţi, cât mai des să vă împărtăşiţi! Insistaţi la preot, căutaţi preoţi care dezleagă mai uşor. Dacă nu poţi, măcar vino la Liturghie."

Despre împărtășirea deasă

Jean-Claude Larchet
Jean-Claude Larchet
"Sentimentul de nevrednicie deci, trebuie mai mult să ne apropie de împărtăşanie decât să ne îndepărteze. Dacă ne împărtăşim, nu o facem pentru că ne considerăm vrednici de a-L primi pe Dumnezeu şi de intra în comuniune cu El, ci pentru că suntem slabi, neputincioşi, răniţi, infirmi, bolnavi şi pentru că avem nevoie de prezenţa Lui în noi, în modul cel mai lăuntric, pentru a ne întări, pentru a ne trata rănile, a ne vindeca, pentru a ne mântui."

Liturghia este făcută ca oamenii să se împărtășească

Părintele Teofil Părăian
Părintele Teofil Părăian
1929-2009
"Cel care vrea să se împărtăşească în fiecare duminică la Sfânta Liturghie trebuie să ducă o viaţă corectă, nu trebuie să se pregătească în mod special pentru asta, pentru că împărtăşirea cu Sfintele Taine nu-i o recompensă, ci e un ajutor. Şi atunci, dacă duci o viaţă corectă, te poţi împărtăşi, cu binecuvântarea duhovnicului, de câte ori vrei să te împărtăşeşti sau de câte ori îţi dă duhovnicul voie să te împărtăşeşti. Liturghia e făcută ca oamenii să se împărtăşească, nu ca să nu se împărtăşească."
Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori