Să ne punem în situația celorlalți oameni

"Pentru ca să ni se înmoaie inima, trebuie să ne punem nu numai în situaţia celorlalţi oameni, ci şi a animalelor, chiar şi a şarpelui. Să ne gândim: „Mi-ar place să fiu şarpe, să ies puţin la soare ca să mă încălzesc şi să vină altul să mă lovească, să-mi zdrobească capul? Nu”. Atunci ni se va face milă şi vom iubi chiar şi şerpii. Dacă omul nu se pune în situaţia celuilalt, chiar şi a animalelor şi a insectelor, nu devine „om”."

Sfântul Paisie Aghioritul
1924 - 1994

Mila este împreună pătimirea cu cei în dureri

"Mila este împreună-pătimirea iubitoare cu cei chinuiţi de dureri."

Sfântul Grigore de Nyssa
335 - 384

Iubirea trebuie să fie puternică, lipsită de viclenie

"Iubirea trebuie să fie puternică faţă de fraţi, sinceră, lipsită de viclenie. Ea se arată doar din faptul că-i răbdăm, că-i ajutăm pe fraţi, că le arătăm milă. Dacă avem iubire faţă de Dumnezeu, am împlinit toată legea. Domnul a grăit: orice dăruiți celui mai neînsemnat dintre oameni, Mie îmi dăruiți…"

Părintele Efrem Filotheitul
Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori