Știm sigur, desăvârșit sigur că mântuirea este în Biserica Ortodoxă

"Știm sigur, desăvârşit sigur, că mântuirea este în Biserica Ortodoxă, cea întemeiată de Iisus Hristos-Dumnezeu şi cârmuită de El de la început, nu de la o vreme oarecare încoace. În afară de Biserica lui Hristos, Cel cu Cruce, „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” altă cale de mântuire nu ştim."

Părintele Arsenie Boca
1910 - 1989

Noi suntem vinovați de situația politică

"Biserica Ortodoxă este ca o cloșcă. Acoperă cu aripile ei pui de toate culorile: albi, negri sau galbeni. Ce pot face oamenii politici? Ei sunt împietriți în patimile lor. Când omul nu se poate ajuta pe sine, cum îi va putea ajuta pe alții? Noi suntem vinovați de această situație. Dacă am fi adevărați creștini, am putea trimite în parlament, nu un partid creștin, ci deputați creștini, și lucrurile ar fi altfel."

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
1906 - 1991

Spiritualitatea ortodoxă se dobândește mai degrabă prin suferință

"Spiritualitatea ortodoxă este cunoașterea pe care o dobândești mai degrabă prin suferință decât să o afli prin cărți."

Maica Gavrilia Papaiannis
1897 - 1992

Cine prigonește Biserica poate fi cosmopolit, socialist, dar numai român nu e

"Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e."

Mihai Eminescu
1850 - 1889

Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei

"Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia."

Părintele Amfilohie Makris din Patmos
1889 - 1970

Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală

"Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală şi ajutor dumnezeiesc pentru viaţa normală, adică dogmă şi har dumnezeiesc."

Părintele Dumitru Stăniloae
1903 - 1993

Ortodoxia este calea viețuirii

"Ortodoxia - este credința care ne învață cum să trăim cu adevărat, cum să ne purtăm. Ortodoxia este calea viețuirii."

Patriarhul Pavle al Serbiei
1914 - 2009

Ortodoxia este unul din factorii istorici care au plămădit sufletul românesc

"Român însemnează o anumită structură spirituală, formată de-a lungul istoriei, în care structură spirituală există ca o parte integrantă sau esenţială Ortodoxia, unul din factorii istorici care au plămădit sufletul românesc, aşa cum este el azi."

Părintele Dumitru Stăniloae
1903 - 1993

Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă

"Biserica noastră Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singura lipsă care se prezintă este din partea noastră, atunci când nu reprezentăm corect Biserica, de la cel mai mare în ierarhie până la cel mai simplu credincios. Se poate să fie puţini cei aleşi, dar acesta nu este un lucru neliniştitor. Biserica este Biserica lui Hristos şi El o cârmuieşte. Nu este Biserică ce se zideşte cu pietre, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos."

Sfântul Paisie Aghioritul
1924 - 1994

Ortodoxia permite o modernizare perpetuă

"În politică, în cultură, în artă, Ortodoxia permite o modernizare perpetuă.(...) Ortodoxia e ritmul, e măsura, nu melodia vieţii însăşi."

Părintele Dumitru Stăniloae
1903 - 1993

Comemorări

Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori