Sufletul din care nu se înălță rugăciune spre cer
"Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. "
Prezența Domnului lângă noi
"Este o mare fericire să simți prezența Domnului."
Prin virtutea neosândirii şi a tăcerii se păstrează pacea sufletului
"Prin virtutea neosândirii şi a tăcerii se păstrează pacea sufletului. Când omul petrece în această stare, atunci primeşte descoperiri dumnezeieşti."
Sârguiți-vă să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu
"Sârguiți-vă dar să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lor. Nimic nu este mai bun ca pacea, în care încetează orice război al celor cerești și pământești."
Cum să reacționezi la insultele celorlalți
"Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi. Vei reuşi asta dacă te înfrânezi de la mânie, prin orice mijloc, şi-ţi păstrezi mintea şi inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase."
Circuitul murdar al judecății
“Fiţi mai scoşi din acest circuit murdar al judecăţii, al osândirii, al vederii numai cu ochiul critic: ”Uite mă ce a făcut el!“ Dar tu cum eşti? Puneţi oglinda în faţă, sufletească bineînţeles, şi ai să vezi că şi tu faci şi ai făcut multe şi foarte multe din ele nu le-ai spus.”
Omul credincios se alimentează din izvoarele lui Hristos
"Când educaţia omului credincios şi cultura lui şi întreg felul lui de viață se alimentează neîncetat din izvoarele lui Hristos, cât de sigur şi de linistit înaintează el prin toate caile sale spre înălţimi!"
Nu poate fi pace-n lume fără pacea lăuntrică
"Noi săvârșim neîncetat aceste călcări ale legilor duhovnicești. Vedeți, autoritățile statului pedepsesc infracțiunile civile, iar călcările legilor duhovnicești au urmări asupra minții și a vieții. De aceea și în lume merge totul pe dos. Se vorbește neîncetat de pace, dar ea nu este cu putință fără pacea lăuntrică."
Cum sunt gândurile așa ne este și viața
"Cum sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Acela care are gânduri bune, acela are simțirea lăuntrică a păcii și liniștii; pe cel neliniștit poți să-l pui și în Rai, și tot i se va părea că nici acolo nu îi este bine."
Evită judecarea aproapelui și vei primi pacea sufletului
"Dacă vrei să păstrezi pacea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe ceilalţi. Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea sufletului. Când omul se află în această stare, primeşte revelaţii dumnezeieşti."