Mari Duhovnici

Sfânta Treime - izvorul a toate

"Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic."

Părintele Dumitru Stăniloae
1903 - 1993

Iubirea Sfintei Treimi - cauza Creației

"Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării."

Părintele Dumitru Stăniloae
1903 - 1993

Nu faceți semnul crucii ca și cum ați cânta la mandolină!

"Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi."

Părintele Arsenie Papacioc
1914 - 2011

Sfânta Treime - izvor personal al iubirii

"Spiritualitatea creștină, având ca țintă îndumnezeirea omului și unirea lui cu Dumnezeu, fără confundarea cu El, are ca temei convingerea că există un Dumnezeu personal, Care este sursă supremă a iubirii iradiante și Care, prețuind pe om, nu vrea confundarea lui cu Sine, ci menținerea și ridicarea lui într-un dialog etern al iubirii."

Părintele Dumitru Stăniloae
1903 - 1993

Mari duhovnici

Teme abordate
de Marii Duhovnici