Mărturisitori din temnițele comuniste

Tot răul pe care îl suferim astăzi este din cauza abuzului nostru de libertate

"Tot răul pe care-l suferim noi, oamenii, se petrece numai din cauza abuzului nostru de libertate, care antrenează necredinţa, neascultarea şi fărădelegile pe care le săvârşim."

Dumitru Bordeianu
1921 - 2002

Firea păcătoasă a omului

"Omul e fiinţă liberă. Şi dacă Dumnezeu ar fi suprimat păcatul, lăsându-i totuşi libertatea, n'ar fi suprimat cu aceasta nimic, fiindcă posibilitatea de a pă­cătui ar fi rămas mai departe în om. "

Nichifor Crainic
1889 - 1972

Robește-te pe tine ca să devii liber

"Numai când te poţi robi pe tine cu adevărat, atunci devii cu adevărat slobod."

Părintele Constantin Sârbu
1905 - 1975

În libertate nu ai cum să ştii cine eşti

"În libertate nu ai cum să ştii cine eşti; numai golit prin constrângere sau de bună voie îţi dai seama că eşti făcut doar din citate."

Părintele Roman Braga
1922 - 2015

Anarhia este rezultatul depărtării de Dumnezeu

"Datorită civismului, pe de o parte, și libertății sprijinită și limitată de morală și de credință în Dumnezeu, pe de alta, putem ieși din coșmarul stupului, organizației, dresajului, fără a cădea prostește în anarhie."

Părintele Nicolae Steinhardt
1912 - 1989

Libertatea și autoritatea își găsesc echilibrul numai în Dumnezeu

"În lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate și nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Libertatea absolută este în Dumnezeu

"Natura omului e liberă dar libertatea absolută nu e în creație ci în Creator."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Frica de Dumnezeu este paza libertății, iar frica de lume este ușa robiei

"Frica de Dumnezeu este paza libertății, iar frica de lume este ușa robiei. Frica de lume supune lumii, iar lumea îl degradează pe om, pe când frica de Dumnezeu supune lui Dumnezeu iar Dumnezeu îl eliberează, îl desăvârșește și-l face pe om stăpân în lume."

Ioan Ianolide
1919 - 1986

Știința trebuie folosită în perspectiva libertății

"Tehnica nu poate fi folositoare decât în lumina şi perspectiva libertăţii şi a desăvârşirii omeneşti. Nu există mântuire în afara lui Hristos. "

Ioan Ianolide
1919 - 1986

Fără mântuire, libertatea e de neconceput

"Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia..."

Petre Țuțea
1902 - 1991

Mărturisitori

Teme abordate
de Mărturisitori