Mărturisitori din temnițele comuniste

Unii dau religiei definiţii greşite și atitudini potrivnice vieţii religioase

"Când se dau religiei definiţii greşite şi când se întâmpină gânduri şi atitudini potrivnice vieţii religioase şi morale, e bine să ne dăm seama: ce este religia, ce cuprins are şi de ce se cuvine înţeleasă, preţuită, iubită, urmată şi apărată."

Părintele Ilarion Felea
1903 - 1961

Religia a contribuit la civilizarea, emanciparea și ameliorarea omului

"Religia e matricea în care s-a zămislit cultura, făclia vieţii din care s-au aprins toate luminiţele valorilor morale şi culturale. Din religie s-au născut aşezămintele şi organizaţiile sociale care au contribuit efectiv la civilizarea, emanciparea şi ameliorarea omului."

Părintele Ilarion Felea
1903 - 1961

Religia l-a scos pe om din animalitate, i-a îmblânzit instinctele

"Religia l-a scos pe om din animalitate; i-a îmblânzit instinctele, i-a dat imboldul spre cultura sufletului şi spre progres. Religia a trezit în sufletul omului puterile gândirii, simţirii şi voinţei, a cultivat germenii vieţii spirituale şi a impus cele mai serioase preocupări asupra rostului şi destinului lumii şi al oamenilor, fără de care nu s-ar fi născut nici ştiinţa, nici arta, nici filosofia, nici progresul."

Părintele Ilarion Felea
1903 - 1961

Importanța religie și istoricitatea lui Iisus

"Fără religie și istoricitatea lui Iisus lumea e un imens pustiu de sare și cenușă!"

Mircea Vulcănescu
1904 - 1952

Mărturisitori

Teme abordate
de Mărturisitori