Mărturisitori din temnițele comuniste

Să ne rugăm neîncetat și cu luare aminte

"Fraţilor, să ne rugăm neîncetat cu luare-aminte şi cu atenţie. Să nu lăsăm mintea să hoinărească în timpul rugăciunii. Că la ce te gândeşti, la aceea te şi închini şi rugăciunea se preface în păcat, că te închini idolilor din minte, iar nu lui Hristos. Deci să cerem ajutorul lui Dumnezeu ca să ne putem ruga cum trebuie."

Părintele Nicodim Măndiță
1889 - 1975

Rugăciunea are două aripi: iertarea și mila

"Cum este hrana necesară trupului, așa este rugăciunea necesară sufletului. Rugăciunea are două aripi: iertarea și mila. Să ierți celui ce ți-a greșit și să dai celui ce-ți cere. Ea presupune nerăutate, pocăință adevărată și ținerea poruncilor."

Părintele Dumitru Zamisnicu
1910 - 1974

Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii

"Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Preoția nu este o meserie ci o smulgere din iad a oii rătăcite

"Abia în închisoare mi-am început misiunea preoțească. Acolo am înțeles, nu teoretic, ci pe viu, că preoția nu e o meserie, ci o smulgere din iad a oii rătăcite. Acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu și toate veneau de la El."

Părintele Ioan Sabău
1914 - 2009

Niciodată nu vom putea spăla pe nimeni numai cu vorbele noastre

"Niciodată nu vom putea spăla pe nimeni numai cu vorbele noastre, ci doar cu mâinile noastre, adică cu rugăciunile noastre şi cu ostenelile noastre."

Părintele Constantin Sârbu
1905 - 1975

Oamenii renunță la rugăciune în favoarea celor materiale

"Datoria mea de preot este să vă învăţ, fiindcă neînvăţarea este pricina că oamenii nu mai ştiu nimic, se mărginesc la tot ce este uşor şi material, la acatiste, pomelnice şi lumânări. Nici lumânarea şi nici pomelnicul nu te mântuie, ci credinţa, rugăciunea şi faptele bune. Voi aţi renunţat la rugăciune pentru că a te ruga este mai greu: trebuie să te interiorizezi, să depui efort."

Părintele Constantin Sârbu
1905 - 1975

Rugăciunea te ajută să biruiești ispitele

"Rugăciunea te învață se te obișnuiești cu renunțarea, chiar și la cele firești, încredințându-te nelimitat voii lui Dumnezeu. Nu vei putea birui ispitele grele și încercările neprevăzute, dacă n-ai exersat renunțarea la trebuințele reclamate de existența biologică."

Virgil Maxim
1922 - 1997

Mărturisitori

Teme abordate
de Mărturisitori