Mărturisitori din temnițele comuniste

Cele trei categorii de valori ale vieții

"În viaţă operăm cu trei categorii de valori: esenţiale, importante şi secundare. Esenţială este credinţa şi legătura cu Dumnezeu, care-i dau omului verticalitate, echilibru, pace. Importante sunt familia şi profesia. Secundare sunt cele care ţin de biologic: reproducere, nutriţie, distracţie... Şi închei cu amărăciune: Problema majoră este că azi oamenii trăiesc în secundar...!"

Părintele Atanasie Ștefănescu
1919 - 2008

Umilința este conștientizarea neputințelor

"Umilinţa este conştientizarea neputinţelor omeneşti. Lacrimile care răsar din ea aduc după ele mângâierea Duhului Sfânt."

Părintele Marcu Dumitru
1910 - 1999

Lacrimile ce răsar din pocăință curăță sufletul de patimi

"Pocăinţa este conştientizarea păcătoşeniei. Lacrimile ce răsar din pocăinţă curăţă sufletul de păcate şi de patimi."

Părintele Marcu Dumitru
1910 - 1999

Tineretul trebuie educat ortodox

"Tot tineretul ar trebui educat ortodox, punându-se mare accent pe schimbările ce apar în firea omenească începând cu vîrsta de 12 ani. Aceasta este vârsta la care se dezvoltă în mod special instinctele. Însuşi organismul omului începe să dezvolte aceste instincte. Pentru aceea trebuie pregătiţi copiii pentru această vârstă, pentru a nu mai cădea. Iar dacă nu vor mai cădea şi vor duce o viaţă curată şi neântinată, vor putea primi pe Duhul Sfânt, Care se sălăşluieşte în om şi care mai departe va conduce în chip conştient pe om, pe acel copil."

Părintele Marcu Dumitru
1910 - 1999

Anticreștinismul comunist adapăt de veacuri de împotriviri creștine

"Anticreștinismul comunist de acolo vine, din întregi secole trecute, și mai ales din cel precedent nouă. Vine din concepții și manifestări antibisericești sau antireligioase ce datează de câteva veacuri, din revoluții sociale, politice, culturale, religioase, intrate definitiv în istorie, din atitudini laice anticlericale, din concepții științifice și filozofice materialiste... "

Teodor M. Popescu
1893 - 1973

Comunismul a atacat tot ce are omenirea mai sfânt

"N-a exista, de când este lumea, o mai îndrăzneață uzurpare, o mai completă răsturnare, o mai nerușionoasă falsificare a tot ce are omenirea mai prețios, mai sfânt și mai salutar, decât cea pe care o proclamă și o urmărește astfel bolșevismul. N-a fost împietate, n-a fost rătăcire, n-au fost aberație și primejdie mai mari decât acestea, de a sili Biserica creștină să se întoarcă împotriva lui Hristos, de a sili întreaga omenire să se întoarcă împotriva lui Dumnezeu."

Teodor M. Popescu
1893 - 1973

Comunismul a vrut să-l smulgă pe Dumnezeu din inima fiecărui credincios

"Istoria n-a cunoscut o formă de fanatism mai orb, mai îngust, mai neîndurat decât fanatismul ateismului bolșevic. Acest Antihrist nu se mulțumește cu necredința sa; el o vrea pe a tuturor și nu ar avea odihnă și spațiu decât în ziua în care ar reuși să smulgă pe Dumnezeu și să-l arunce, ca pe o prejudecată odioasă, din mintea celui din urmă credincios."

Teodor M. Popescu
1893 - 1973

Poporul are nevoie de o guvernare pe principii creștine

"Un popor cu o vie conștiință creștină va avea și o guvernare pe principii creștine. Comunitatea însă să nu se confude cu statul, pentru a nu se ajunge la tiranie și la abuzuri."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Conștiința nu își află pacea decât în domeniul religiosului

"Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se regăsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, economic, cultura, educativ ori moral. Toate problemele oamenilor sunt probleme de conștiință, iar conștiința nu-și află pacea decât în domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Cu toții suntem chemați la sfințenie

"Sfânt poate fi tot omul. Avem sfinți rugători din pustie, avem sfinți mărturisitori din arenele romane, avem sfinți din catacombe și temnițe, avem sfinți împărați și eroi, atleți ai lui Hristos, avem sfinți ai milosteniei, avem sfinți clerici și laici, și din popor și din elite. Toți oamenii, în toate domeniile de viață, sunt chemați la sfințenie, adică la o viață trăită în lumina Duhului Sfânt."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Libertatea și autoritatea își găsesc echilibrul numai în Dumnezeu

"În lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate și nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Comunitățile trebuie să se dezvolte natural

"Comunitățile trebuie să se dezvolte natural. E nevoie însă și de o conștiință a comunității universale și de un mod de participare la ea, dar nu prin dirijare și planificare centralizată, căci astfel se ajunge la tiranie."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Prin virtute și luminare omul se aseamănă lui Hristos

"Prin egoism și tendința de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute și luminarea harului, omul e Hristos pentru om."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Lumea este creată ierarhic

"Egalitatea dintre oameni nu duce la uniformitate ci la ierarhie; problema este nu a elimina ierarhia valorilor, ci a stabili un criteriu sănătos de ierarhizare. Lumea însăși e creată ierarhic. Și îngerii sunt așezați ierarhic. Deci și oamenii, în măsura vredniciei și a darurilor lor, ocupă trepte ierarhice."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Pacea izvorăște din biruința binelui

"Pacea izvorăște din biruința binelui asupra răului, fie la nivelul conștiinței, fie la nivelul istoriei. Aici se află și sensul războiului nevăzut al asceților, și sensul apocaliptic al istoriei."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Libertatea absolută este în Dumnezeu

"Natura omului e liberă dar libertatea absolută nu e în creație ci în Creator."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Temnițele au scos la iveală forța creștinismului

"În temnițe s-a realizat maxima confruntare dintre Dumnezeu și satana. Acolo erau evidente duhurile, acolo nu mai erau posibile dulcegăriile și jumătățile de măsură. Temnițele au scos la iveală forța creștinismului, care este capabilă să învingă acest veac. Lumea va avea de învățat din experiența temnițelor."

Ioan Ianolide
1919 - 1986

Adevărul reiese din confruntare, nu din cedare

"Știm că adevărul va ieși oricum la lumină, dar nu trebuie să întârzie sub obroc din pricina nepriceperii și lașității noastre. Adevărul reiese din confruntare, nu din cedare – a nu se confuda deci smerenia cu capitularea și dragostea cu slăbiciunea, căci în primul rând iubim pe Dumnezeu, adică Adevărul."

Ioan Ianolide
1919 - 1986

Frica de Dumnezeu este paza libertății, iar frica de lume este ușa robiei

"Frica de Dumnezeu este paza libertății, iar frica de lume este ușa robiei. Frica de lume supune lumii, iar lumea îl degradează pe om, pe când frica de Dumnezeu supune lui Dumnezeu iar Dumnezeu îl eliberează, îl desăvârșește și-l face pe om stăpân în lume."

Ioan Ianolide
1919 - 1986

Mărturisitori

Teme abordate
de Mărturisitori