Părinți contemporani

Lumea Legii lui Dumnezeu este o lume a nevoinței, a efortului duhovnicesc

"Noi îi învăţăm pe copii să se roage, îi ducem la biserică, îi creştem în Legea lui Dumnezeu. Totul este corect, dar... Lumea Legii lui Dumnezeu este o lume a nevoinţei, o lume a efortului duhovnicesc, o lume a răstignirii împreună cu Hristos. Ea nu se oferă oricum, nu poate fi primită pur şi simplu, alături de celelalte valori sau interese ale sufletului."

Părintele Alexie Uminski

De multe ori, neajunsurile copiilor sunt oglinda părinţilor

"De cele mai multe ori îi apreciem şi-i catalogăm pe tineri după cele exterioare, dar nu apucăm să discutăm cu ei şi astfel să le descoperim partea cea bună şi frumoasă. Apoi, de multe ori, neajunsurile copiilor sunt oglinda părinţilor, care n-au ştiut, n-au vrut să le dea componentele unei morale autentice."

Părintele Octavian Moșin

În educația copiilor nu încap fițele și mofturile

"În educația copiilor nu încap fițele și mofturile. În educația copiilor nu încape decât dorința de a-l ști pe copil în siguranță, de a ști pe copil cu toate atribuțiile lui umane, și nu în ultimul rând de a-l ști asigurat în ceea ce privește cultura necesară creșterii copiilor ce se vor naște din el."

Părintele Constantin Necula

Copiii au libertatea de a alege

"Nu cred că există un om care să nu se bucure când îl descoperă pe Dumnezeu. Eu pe copiii mei nu îi trezesc duminică dimineață să meargă la Liturghie. Dacă vor să o facă o fac, și o fac. Nu îi oblig la citirea Scripturii, nu îi pun la metanii și cruci. Ei doar mă văd pe mine ce fac, și dacă vor, mă urmează. Eu asta am învățat din creștinism."

Părintele Constantin Necula

Părinți contemporani

Teme abordate
de părinții contemporani