Sfinți părinți

Cine se înstrăinează de Sfânta Împărtășanie nu este al lui Hristos

"Să-ți scrii pe inimă: cine se înstrăinează de Sfintele Taine, acela este fără har, adică nu Îl are pe Duhul Sfânt. Iar cine nu Îl are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Hristos."

Sfantul Teofan Zăvorâtul
1815 - 1891

Folosiți timpul pentru dobândirea bunurilor cerești

"Domnul nostru, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, aseamănă viaţa noastră cu un bâlci (târg, piaţă) şi fapta vieţii noastre pe pământ o numeşte negustorie, spunându-ne tuturor: Cumpăraţi până voi veni, răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt. Câştigaţi adică timpul pentru dobândirea bunurilor cereşti, cu ajutorul lucrurilor pământeşti. Şi mărfurile pământeşti sunt faptele bune săvârşite pentru dragostea lui Hristos şi care ne procură harul întrutot Sfântului Duh."

Sfântul Serafim de Sarov
1759 - 1833

Cu ochii inimii îl poți vedea pe Dumnezeu

"Din cuvintele Domnului, se vede că trebuiesc studiate poruncile Evangheliei până ce ele devin substanţa sufletului nostru; numai atunci va deveni posibilă împlinirea constantă şi dreaptă a poruncilor Evangheliei, aşa cum cere Domnul. Într-adevăr, duhovniceşte Domnul i se arată omului care-i împlineşte poruncile; cu ochii inimii, cu mintea, acesta îl vede în el însuşi pe Domnul, în gândurile şi în sentimentele pătrunse de Duhul Sfânt. În nici un caz nu trebuie să te aştepţi să-L vezi pe Domnul cu ochii trupului."

Sfantul Ignatie Briancianinov
1807 - 1867

Omul trebuie să devină purtător de Duh Sfânt

"Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de Duh Sfânt."

Sfântul Atanasie cel Mare
295 - 373

Cei cu viață sfântă vor fi călăuziți direct de Dumnezeu în suflet

"Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este în­văţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învăţătorul sufletului să fie Domnul Însuşi prin harul Duhului Sfânt, şi puţini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vieţuiesc după voia lui Dumnezeu."

Sfântul Siluan Athonitul
1866 - 1938

Îmbrăcămintea cerească

"La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeieşti?"

Sfântul Ioan de Kronstadt
1829 - 1908

Trupul ne împiedică spre rugăciunea curată

"Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului şi se împiedică în litera rugăciunii, nefiind în stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, captiv al trupului."

Sfântul Ioan de Kronstadt
1829 - 1908

Domnul îi dă omului darurile Sfântului Duh

"Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni."

Sfântul Siluan Athonitul
1866 - 1938

Sfinți părinți

Teme abordate
de Sfinți Părinți