Sfinți părinți

Bogăția cerească se înmulțește la cel ce o împarte

"Bogăţia pământească împărţită se împuţinează. Bogăţia cerească a harului se înmulţeşte la cel ce o împarte."

Sfântul Serafim de Sarov
1759 - 1833

Adevărul despre sărăcie și bogăție

"Dacă este să spunem adevărul, nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce n-are trebuinţă de multe, nici nu este sărac cel ce n-are nici o agonisită, ci cel care pofteşte multe - după acest dreptar trebuie socotite totdeauna sărăcia şi bogăţia. De vei vedea, dar, pe cineva poftind multe, să îl socoţi mai sărac decât toţi, chiar dacă ar avea toate lucrurile din lume. De vei vedea pe cineva care nu are trebuinţă de multe, să crezi că este mai bogat decât oricine."

Sfântul Ioan Gură de Aur
347 - 407

Dorința bogăției, piedică spre mântuire

"După cum hainele mai mari decât măsura împiedică la mișcare pe cei ce se luptă, așa și dorința avuției peste măsură împiedică sufletele să lupte sau să se mântuiască."

Sfântul Antonie cel Mare
251 - 356

Oamenii cinstesc bogăția

"La oameni e cinstită bogăția, iar la Dumnezeu e vrednic de cinste un suflet smerit."

Sfantul Isaac Sirul
640 - 700

Cugetă cum vei muri

"Când ai bogăție, cugetă cum vei îndura cu vrednicie sărăcia. Când ești fericit, cugetă cum vei îndura cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum vei îndura cu vrednicie defăimările lor. Iar în toată viața cugetă cum vei muri cu vrednicie"

Sfântul Nicolae Velimirovici
1881 - 1956

Sufletul păcătos nu este fericit

"Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bo­găţiile pământului şi chiar dacă ar împăraţi peste lumea întreagă."

Sfântul Siluan Athonitul
1866 - 1938

Fuga după bani și patimile

"Da, din aceste patru motive alergi după bani, pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică. Alt motiv nu există. Căci, de obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nici o virtute. Ci dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare."

Sfântul Ioan Gură de Aur
347 - 407

Dumnezeu este totul

"Gândeste-te neîncetat că fără Dumnezeu ești blestemat, sărac, orb, gol sufletește; că Dumnezeu înseamnă pentru tine totul. Iți este adevăr, lumină, bogație, îmbrăcăminte, totul."

Sfântul Ioan de Kronstadt
1829 - 1908

Sfinți părinți

Teme abordate
de Sfinți Părinți