Sfinți părinți

Dragostea este extrema suferință, durerea că omul este nedesăvârșit

"Asta ține de dragoste: a privi la om și a vedea în el o frumusețe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viața a făcut din el, a săvârșit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferință, durere pentru că omul e nedesăvârșit, și totodată minunarea că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Și iată: dacă privești măcar o dată la om în felul acesta, poți să-l îndrăgești în pofida a tot ce le sare în ochi altora."

Mitropolitul Antonie de Suroj
1914 - 2003

Prietenia rămâne deplină doar între cei cu aceleași virtuți

"Prietenia nu poate rămâne deplină și desăvârșită decât între cei desăvârșiți și cu aceleași virtuți, pe care aceeași voință și aceleași țeluri de viață nu-i lasă niciodată, sau numai foarte rar, să aibă sentimente deosebite sau să nu fie de aceeași părere în cele ce duc la plinătatea vieții duhovnicești."

Sfântul Ioan Casian
360 - 435

Iubirea este scara care duce la desăvârșire

"Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii omeniri. Este baza fericirii și a bunăstării oamenillor și temelia tuturor virtuților. Este scara care îl ridică pe om la desăvârșire și-l arată cu adevărat chip și asemănare a lui Dumnezeu."

Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina
1846 - 1920

Cel are ține cu adevărat cuvântul lui Hristos

"Cel ce are cu adevărat cuvântul lui Iisus, acela poate să audă chiar tăcerea Lui, ca să fie desăvârșit, pentru ca să facă prin cele ce spune și să se cunoască prin cele ce tace."

Sfântul Ignatie Teoforul
35 - 107

Omul desăvârșit primește în egală măsură și pe cele bune și pe cele rele

"Omul desăvârșit este acela care primește cu o egală stare a duhului și cu mulțumire, din mâinile Domnului, schimbările vieții sale, atât pe cele fericite, cât și pe cele nefericite."

Sfântul Vasile cel Mare
330 - 379

Desăvârșirea în viața de familie

"La desăvârşire se poate ajunge şi pe calea vieţii de familie. Totul este să stingem şi să dezrădăcinăm patimile. Spre asta să vă întoarceţi toată luarea-aminte."

Sfantul Teofan Zăvorâtul
1815 - 1891

Vrei să fii desăvârșit?

"Lucru cel mai de vârf al Scripturii se află în cuvintele: "Vrei să fii desăvârșit?" Restul e istorie, sfaturi, tactici, îndemnuri, legi."

Sfântul Vasile cel Mare
330 - 379

Cum ne este inima, așa ne este și viața

"Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur. "

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei
1877 - 1961

Sfinți părinți

Teme abordate
de Sfinți Părinți