Sfinți părinți

Dumnezeu nicioadată nu îngăduie să păcătuim

"Este greu să spunem că Dumnezeu îngăduie să păcătuim. Dumnezeu niciodată nu îngăduie să păcătuim. Noi facem îngăduinţe, iar apoi vine diavolul şi ne ispiteşte. Când, de pildă, mă mândresc, atunci alung harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt, îngerul căzut, diavolul, şi-mi sparg capul. Aceasta este îngăduinţa mea, iar nu a lui Dumnezeu."

Sfântul Paisie Aghioritul
1924 - 1994

Creștinii trebuie să îl urmeze pe Hristos

"Pe voi toți câți credeți în Domnul vă cheamă să-L urmați, să ridicați povara Lui, crucea Lui. Nu vă temeți, deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, care umblă împreună cu voi și ușurează drumul vostru. Amin."

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei
1877 - 1961

Alungați cugetele rele pe care le aduce diavolul

"Păsările au aripi ca să evite cursele, iar noi oamenii cugetul, ca să evităm păcatele şi să urcăm la tronul lui Dumnezeu. Să alungaţi cugetele rele pe care le aduce diavolul! Să nu le daţi importanţă, ci să le aruncaţi în spate."

Sfântul Paisie Aghioritul
1924 - 1994

Diavolul ne atacă mai ales când suntem singuri

"Diavolul îi atacă mai mult pe oameni când îi vede separați de toți ceilalți. (...) Pentru acest motiv, trebuie să ne găsim adesea, pe cât putem în însoțire cu oamenii buni, pentru a nu fi expuși atacurilor dușmanului nostru."

Sfântul Ioan Gură de Aur
347 - 407

Diavolul vrea să ne păcălească, ascunzându-și existența

"Diavolul nu vrea să-și desconspire existența în fața oamenilor, pentru că în felul acesta îi poate lupta mai ușor. Pe ascuns. Nu te ferești de un inamic a cărui existență o ignori. Însă o dată ce l-ai descoperit, nu mai are sens să se ascundă, așa încât luptă cu tine la arătare."

Sfântul Paisie Aghioritul
1924 - 1994

Motivele pentru care suferim

"Necazurile încercarilor sunt aduse peste unii pentru ștergerea păcatelor săvârșite, peste alții pentru oprirea celor ce vor avea să le facă. Dar afară de acestea mai sunt și cele ce vin pentru dovedire, ca de pildă cele venite asupra lui Iov."

Sfântul Maxim Mărturisitorul
580 - 662

Dumnezeu îngăduie ca și cei buni să fie ispitiți

"Fără îndo­ială, Dumnezeu îngăduie adeseori ca cei virtuoşi să fie ispitiţi de acestea şi lasă ca ispitele să se ridice împo­triva lor în orice loc. Căci îi loveşte în trupul lor, ca pe Iov, şi-i aduce la sărăcie şi la depărtarea oamenilor de ei şi-i loveşte în cele ce le-au dobîndit. Dar de su­fletul lor nu se apropie vătămarea."

Sfantul Isaac Sirul
640 - 700

Sfinți părinți

Teme abordate
de Sfinți Părinți