Nu disprețui cererile soției
"Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un comportament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echilibrul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab care este femeia."
Numarul: 602 |
Arhimandrit Efrem Vatopedinul
Citate asemănătoare
- Prietenul are un statut deosebit în accepţiunea creştină
- Evanghelia este o minune a sălășluirii lui Dumnezeu în Cuvânt
- Să avem capacitatea să iertăm pe ceilalți chiar dacă au greșit
- Avem școli dar nu avem copii
- Sporirea duhovnicească vine cu recunoașterea răutăților din noi
- De multe ori, neajunsurile copiilor sunt oglinda părinţilor
- Smerenia este vârful tuturor virtuților
- Nimica sunt, numica pot, nimica am
- Ortodoxia este calea viețuirii
- Împărtășirea copiilor și a părinților