"Nu există nimic mai tragic și nimic mai trist ca neamul omenesc înhămat la jugul apăsător al timpului și al spațiului. Trage după sine timpul fără să cunoască nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia. Trage după sine spațiul, dar nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia nu le cunoaște. Absența scopului îl conduce, așadar, în captivitatea absurdului! Absența scopului rivalizează cu absurdul dar tragicul câstigă întotdeauna "

"De ce este grea viața omului? Pentru că omul a născocit moartea instaurând-o în el și în toate ființele din jurul lui. Iar moartea este izvorul nesecat al tuturor chinurilor și durerilor. Toți nervii morții pornesc de la om fiindcă el este ganglionul central al morții. În realitate moartea este singura amărăciune a vieții, singura amărăciune a existenței. Din ea purcede toată tragedia vieții."

,,În delirul, în beția plăcerii păcatului, oamenii proclamă drept bucurie a vieţii nenumarate prostii şi meschinării. Şi într-adevăr, prostie şi meschinărie este orice lucru care-l indepărtează pe om de Hristos, care nu-i asigură sfinţenia și nemurirea lui Hristos.”

"În realitate, bietul neam omenesc nu are decât un singur prieten adevarat: pe Mântuitorul Hristos, pentru ca El l-a izbavit de cel mai mare dușman al său: moartea."

"Jugul vieţii este chinuitor şi povara existenţei este grea, deoarece o împovărează lanţurile de plumb ale păcatului morţii. Când însă, cu puterea Domnului Celui Înviat, legăturile de plumb ale păcatului şi morţii sunt înlăturate din fiinţa vieţii şi a existenţei, atunci jugul devine bun şi povara ușoară."

"Amărăciunea timpului provine de pe urma morţii şi a păcatului; odată cu nemurirea şi nepăcătuirea, timpul devine suav. Fără Hristos, Cel Singur Atotputernic, timpul este o grea povara. Cu el timpul devine usor."

"Omul? - O fiinţă intriductivă, o fiinţă pregătită pentru veşnicie prin divino-umanizare. Omul în Hristos este infinit şi nemuritor, pentru că "a trecut din moarte la viaţă" (Ioan 5,24), moartea nu-i mai întrerupe existenţa; ea se prelungește din timp în veșnicie."

"Nu există nimic mai îngrozitor decât o veșnicie fără Hristos. Aș prefera să fiu într-un iad în care este Hristos decât într-un rai care nu-l are pe Hristos."

"Trăind în păcat, omul se izolează, se cunoaşte numai pe sine însuşi şi face din sine însuşi centrul întregii existenţe. Cu cât se cufundă mai mult în păcat, cu atât prăpastia între timp și veșnicie devine mai mare în conştinţa și în inima lui."

"Trupul omenesc!... O, ce laborator minunat care transformă apa în sange, aerul în oase, pâinea în carne, plantele în metale și metalele în lichide! Un nemaivăzut laborator plin de minuni. Dar minuni naturale, veți zice. Dar ce, în natura nu există minuni ? Un inginer nevăzut, un artist făcător de minuni, conduce acest laborator minunat, pe care noi nu-l vedem. Lucrările lui le vedem, dar pe el însuși, nu. Ca și cum ar fi hotărât să se ascundă tot mai mult în spatele lucrarilor lui!"

"Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni, a minunii învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire."

"Orice păcat constituie o cedare, orice patimă, o trădare, orice răutate, o înfrângere."

"Misiunea Bisericii este de a crea în fiecare membru al ei convingerea că starea normală a personalităţii omeneşti o constituie nemurirea şi veşnicia, iar nu temporalitatea și moartea, și că omul este un călător care prin moarte și temporalitate înaintează spre nemurire și spre veșnicie."

"Exista o anume identitate între sfinţenie şi luminare. În realitate, cultura înseamnă luminare, luminare prin sfinţenia în Duhul Sfânt, Care este purtatorul sfinţeniei şi al lumii şi al cunoştinţei. Şi, întrucât sunt sfinţiţi şi luminaţi de Duhul Sfânt, sfinţii sunt şi adevaraţi invăţători şi pedagogi."

"Dacă cultura nu ne descoperă sensul cel veşnic al vieţii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine să fii tigru în mijlocul junglei sau leu în pustie decât un om lipsit de cultura sfinţeniei."

"Pentru cel purtător de Duh toate sunt luminoase şi clare: viaţa şi moartea, bucuria şi durerea, sensul omului şi al lumii; pentru că el vede prin Duhul Sfânt rațiunea şi sensul a toate, ca şi Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii."

"În Botez şi în Mirungere, omul primeşte de la Duhul Sfânt plămada sfinţeniei cu care va trebui să-şi plămădească tot sufletul şi trupul lui prin exercitarea virtuţilor evanghelice."