"E bine, cum nu se poate mai bine, să faci fapte bune. Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi. Pri­viţi înfăţişarea unui om care stăruie în fapte bune, chipul său. Cum arată la faţă? Ca şi un chip îngeresc."

"Omul trupesc însă se supune la fiecare pas materiei trupului şi se împiedică în litera rugăciunii, nefiind în stare să o prefacă în duh, fiind el însuşi doar trup. Duhul sfânt şi curat al rugăciunii nu poate fi pătruns de duhul necurat, captiv al trupului."

"Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie..."

"Cât de apropiat este Domnul de omul credincios! El ne este ca aerul, ca respiraţia inimii şi a sufletului nostru."

"Nu te lăsa vrăjit de armonia sunetelor scoase de instrumente şi de voci omeneşti, ci caută să descoperi efectul acestora asupra sufletului sau, cu alte cuvinte, care este spiritul lor. Dacă acea muzică îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici."

"Veghează cu tărie să nu încolțească în tine trufia. Ea apare însă pe nesimțite, mai cu seamă atunci când te superi și îți ieși din fire pe alții, din cele mai neînsemnate motive."

"Rugăciunea silită naşte făţărnicie, îl face pe om incapabil de orice reflecţie, apatic faţă de toate, chiar şi faţă de îndeplinirea obligaţiilor sale. Aceasta ar trebui să-i facă pe toţi cei ce se roagă aşa să-şi îndrepte modul de a se ruga. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă. Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie, „căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7)"

„Ce sfântă lărgime, adâncime şi înălţime a inimii trebuie să aibă preotul săvârşind Liturghia! Inima lui trebuie să încapă tot universul, chiar şi tot cerul, toate cele mai dedesubt!”

"Gândeste-te neîncetat că fără Dumnezeu ești blestemat, sărac, orb, gol sufletește; că Dumnezeu înseamnă pentru tine totul. Iți este adevăr, lumină, bogație, îmbrăcăminte, totul."

"Vrei să-i faci pe alții să se îndrepte de greșeli, în timp ce tu întârzii să te îndrepți; oare nu suferi și tu de boala de care suferă toți ceilalți? Oare nu chiar din cauza ta, a neîndreptării tale stăruie și alții în greșeli și în patimi?"

"La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeieşti?"

"Când vezi că oamenii păcătuiesc într-un fel sau altul față de tine, de Domnul, de semeni și față de ei înșiși, nu te înverșuna cu ură împotriva lor, fiindcă și fără tine este destulă ură pe pământ, ci compătimește-i, iartă-i din toată inima când te jignesc și spune în sine: "Doamne, iartă-le lor - fiindcă i-a năucit păcatul - că nu știu ce fac" (Luca 23, 34)"

"Milostenia este ca o sămânță. O sămânță bună poate da rod bun, însutit; fă ca și sămânța milosteniei tale să fie aleasă, să o dai cu inimă bună, curată, milostivă, compătimitoare."

"Să nu-ți fie frică de luptă, nu fugi de ea. Când nu se luptă, nu sunt nici virtuți; când nu ne sunt puse la încercare credința și dragostea, nu putem ști dacă avem credincioșie și iubire către Dumnezeu. Credința, nădejdea și dragostea noastră pot fi manifestate numai în situații de luptă, în condiții grele și apăsătoare, subiective sau obiective, la boală, la necaz, la lipsuri."

"Nu salvăm casa de incendiu când a fost cuprinsă de flăcări, ci atunci când a izbucnit focul. Întocmai așa se întâmplă și cu sufletul: sufletul este casa; patimile - focul."

"Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos."

O, dacă ne-ar fi dat tuturor să ancorăm cu bine la ţărmul patriei cereşti!