Biografie

Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuși a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.

Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.

În secolul al XX-lea' Constantin Brâncuşi foloseşte motivul Leastviţei (Scara Raiului) pentru Coloana Infinitului de la Târgu Jiu. Motivul rămâne actual, numeroşi artişti plastici şi meşteri populari continuă să-l folosească.

În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
 

Considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai seculului al XX-lea, Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual.

În opera sa, el a oglindit felul de a gândi lumea al ţăranului român, rădăcinile adânci ale operei sale surprinzând tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti, sculptorul român relevând lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului. Printre lucrările sale celebre amintim „Coloana Infinitului“, „Poarta Sărutului“ sau ciclurile „Pasăre Măiastră“, „Muza adormită“ şi „Domnişoara Pogany“.


sursa: 
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Brâncuși
- http://www.doxologia.ro/societate/stiri/se-implinesc-136-de-ani-de-la-nasterea-lui-brancusi
 

Constantin Brâncuși

1876 - 1957
  • Hobița, Gorj
  • Sculptor, Mirean
  • 16 Martie
  • cimitirul Montparnasse, Paris