Biografie

Părintele Iustin Miron
Iustin Miron este starețul mănăstirii Oașa.  „Stă tihnit într-un cot, își întinde alene picioarele pe iarbă, privește zâmbitor depărtările, cu ochii săi albaștri, și îi place. Îi place tot ce vede. Zice că adesea "simte" întreaga fire ca pe o simfonie. Păduri, munți, animale, oameni... Întreg poporul ăsta de oameni aflat la picioarele muntelui, mișunând prin văi. "Mănăstirile sunt pilonii lumii", spune. "Sunt un vârf al existenței românești. Tot ce are neamul nostru mai bun, ridicat pe culmile cele mai înalte...".
Zice că mănăstirile ar trebui să fie "un model" pentru toți oamenii de la poalele muntelui. La propriu, ca un model de economie și organizare. Că ele sunt "țată în mic", în orice moment istoric, un reper de la care toți conducătorii neamului ar putea să învețe. "Da, mănăstirea poate fi un model pentru o societate, pentru o țară. A venit odată la noi un duhovnic renumit din Athos și ne-a zis că dacă noi, românii, vrem să ne salvăm ca popor, "să ne întoarcem spre mănăstirile noastre".

Că ele pot fi soluția. Ne îndemna pe noi, românii, să nu căutăm spre Apus, ci să ne găsim ca reper mănăstirile noastre. M-a mirat când a zis treaba asta, chiar nu mă gândisem. Mi-am dat seama că și noi suntem aici, de fapt, "o țară". Fiindcă avem și administratie, multă muncă, tot felul de profesii care ar putea alcătui o "economie în sine", dar avem și viață culturală, duhovnicească, totul. Și, mai presus de toate, mănăstirea e un model pentru a trăi împreună. De aceea am luat noi programul mănăstirilor din Athos - cu scopul de a ne potența valorile noastre românești, nu de a-i imita pe greci. Am luat doar niște elemente de rânduială, de program. De ce? Fiindcă am observat că, încă de la strămoșii nostri, de la daci, noi, românii, avem doua mari insuficiențe: lisa de organizare și de unitate.’’

Sursa : http://www.formula-as.ro/2010/925/spiritualitate-39/iustin-miron-staretul-manastirii-oasa-biserica-poate-fi-locul-unde-se-intalneste-cerul-cu-oamenii-12625

Părintele Iustin Miron

  • Preot, Monah, Duhovnic român