Biografie
Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează mai ales despre iubire ca și concept creștin, dar are și o importantă exegeză asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazianz. Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistențelor imperiale de a trece la Monotelism, în ciuda torturilor la care a fost supus.
Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular platonician, abordând și subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, proleme ontologice, cosmologice și antropologice. Evident, poziția sa este una creștină.
Rămas orfan la vârsa de 9 ani, a fost încredințat unei mănăstiri din Palestina. În 614 se retrage la o mănăstire din Chrysopolis, pe malul estic al Bosforului, iar după alți 10 ani se mută în Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Cyzic. În 626 va pleca și de aici. Se găsește apoi mai mult timp în Cartagina, tot ca monah, unde, în anul 646 are o dispută cu viitorul și fostul patriarh al Constantinopolului, Pyrrhus.
Devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite.
La 649 apare la Roma, pregătind Sinodul condus de Papa Martin I, de condamnare a Monotelismului. În 653 este adus cu forța la Constantinopol, împreună cu Papa, deoarece Împăratul susținea Monotelismul, iar în 655 vor fi condamnați. Sf. Maxim e trimis în exil la Bizya, în Tracia. La 656, împăratul Constans al II-lea îl aduce la Constantinopol și încearcă să îl determine să treacă de partea Monoteliștilor, dar Maxim refuză. Este torturat și trimis din nou în exil, la Terebesis, în Tracia.
În anul 662 este adus din nou la Constantinopol, cu noi persuasiuni de trecere la Monotelism. Refuză a doua oară, este torturat, împreună cu ucenicul său Anastasie, prin tăierea limbii și a mâinii drepte.
Este aruncat din nou în exil, pe coasta orientală a Mării Negre. Acolo moare la vârsta de 82 de ani, epuizat de torturi dar fără să fi făcut nici o concesie de la Ortodoxie.
De la Sfântul Maxim ne-au rămas numeroase scrieri din care unele au fost incluse în Filocalia, iar altele în colecția PSB (”Părinți și scriitori bisericești”). O parte din aceste scrieri sun dogmatice, însă cele mai multe sunt dedicate descrierii vieții contemplative, oferind ample îndrumări ascetice. Alte scrieri abordează teme de liturgică și hermeneutică. Ignorate vreme de secole de teologii apuseni, scrierile Sfântului Maxim ocupă un loc special în teologia răsăriteană, Părinți precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama fiind considerați drept continuatori ale direcțiilor intelectuale și spirituale ale Sfântului Maxim.
Începând cu secolul XX, sfântul Maxim Mărturisitorul a fost din nou considerat un autor de referință pentru teologia și spiritualitatea ortodoxă. În limba română, de traducerea și comentarea scrierilor lui s-a ocupat părintele Dumitru Stăniloae.
Surse:
1. http://ro.orthodoxwiki.org/Maxim_Mărturisitorul
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_Mărturisitorul
Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular platonician, abordând și subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, proleme ontologice, cosmologice și antropologice. Evident, poziția sa este una creștină.
Rămas orfan la vârsa de 9 ani, a fost încredințat unei mănăstiri din Palestina. În 614 se retrage la o mănăstire din Chrysopolis, pe malul estic al Bosforului, iar după alți 10 ani se mută în Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Cyzic. În 626 va pleca și de aici. Se găsește apoi mai mult timp în Cartagina, tot ca monah, unde, în anul 646 are o dispută cu viitorul și fostul patriarh al Constantinopolului, Pyrrhus.
Devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite.
La 649 apare la Roma, pregătind Sinodul condus de Papa Martin I, de condamnare a Monotelismului. În 653 este adus cu forța la Constantinopol, împreună cu Papa, deoarece Împăratul susținea Monotelismul, iar în 655 vor fi condamnați. Sf. Maxim e trimis în exil la Bizya, în Tracia. La 656, împăratul Constans al II-lea îl aduce la Constantinopol și încearcă să îl determine să treacă de partea Monoteliștilor, dar Maxim refuză. Este torturat și trimis din nou în exil, la Terebesis, în Tracia.
În anul 662 este adus din nou la Constantinopol, cu noi persuasiuni de trecere la Monotelism. Refuză a doua oară, este torturat, împreună cu ucenicul său Anastasie, prin tăierea limbii și a mâinii drepte.
Este aruncat din nou în exil, pe coasta orientală a Mării Negre. Acolo moare la vârsta de 82 de ani, epuizat de torturi dar fără să fi făcut nici o concesie de la Ortodoxie.
De la Sfântul Maxim ne-au rămas numeroase scrieri din care unele au fost incluse în Filocalia, iar altele în colecția PSB (”Părinți și scriitori bisericești”). O parte din aceste scrieri sun dogmatice, însă cele mai multe sunt dedicate descrierii vieții contemplative, oferind ample îndrumări ascetice. Alte scrieri abordează teme de liturgică și hermeneutică. Ignorate vreme de secole de teologii apuseni, scrierile Sfântului Maxim ocupă un loc special în teologia răsăriteană, Părinți precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama fiind considerați drept continuatori ale direcțiilor intelectuale și spirituale ale Sfântului Maxim.
Începând cu secolul XX, sfântul Maxim Mărturisitorul a fost din nou considerat un autor de referință pentru teologia și spiritualitatea ortodoxă. În limba română, de traducerea și comentarea scrierilor lui s-a ocupat părintele Dumitru Stăniloae.
Surse:
1. http://ro.orthodoxwiki.org/Maxim_Mărturisitorul
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_Mărturisitorul
