"Oamenii sunt convertiţi la Dumnezeu nu pentru că cineva a putut să le dea explicaţii strălucite, ci pentru că au văzut în el că lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea şi iubirea sunt singurele care dezvăluie prezenţa şi puterea lui Dumnezeu în lume."

"Păcatul este întotdeauna lipsa dragostei şi, deci, separarea, izolarea, războiul tuturor împotriva tuturor."

"Noi trăim ca şi cum Hristos n-ar fi înviat din morţi, ca şi cum acest unic eveniment nu ar avea nici un sens pentru noi."

"Sub aspectul dăruirii până la mucenicie, căsătoria este superioară călugăriei. Priviți icoana Înfricosătoarei Judecăți sau icoana în care se arată stările de-o parte și de alta, și veți vedea ceata cuvioșilor, ceata mucenicilor, ceata apostolilor etc. Veți vedea acolo că ceata mucenicilor este deasupra cetei călugărilor."

"De ce noi românii nu tăbărâm pe orfelinate și pe creșe [pentru adopție]? Pentru că suntem ortodocși.Pentru că ne batem continuu în piept: dreapta credință. Ce dreaptă credință este asta când tu stai acasă și puțin te interesează? Și citești Psaltirea o dată în zi, de patru ori pe zi faci pravila. Ce ortodox ești tu, și lași copiii să devină americani, să devină baptiști, să devină evangheliști, să devină mormoni? Tu care te rogi. Tu ce faci? Ortodocși creștini. Unde sunt copiii dumneavoastră care i-ați luat din creșe? Să vă văd alături de doi copii, de șase copii, de opt copii; unde sunt? Unde este verificarea Ortodoxiei? Asta este verificarea ortodoxiei."

"Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se des­part, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu: fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngă­duitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discu­te despre întâmplările din timpul zilei, dând fie­care explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri."

"Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un com­portament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te co­bori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echili­brul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab care este femeia."

"Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuților. Dacă cineva are fapte bune și n-are smerenie, se răstoarnă din căruță; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căință, păreri de rău, pe aceia îi mântuiește Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva."

"Copiii mei, să trăim în tăcere, să trăim smerit, să trăim lăuntric, să trăim în felul duhovnicesc pe care-l vrea Dumnezeu. Să trăim mai ales, în adâncimea duhului. Adică în tăcerea nopții. Atunci vom avea toate trăirile și simțămintele slujbei."

"Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oa­recare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde in­vidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreş­te ca acesta să-i aparţină în întregime."