Nu deznădăjdui, chemă numele lui Dumnezeu

Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca
1910-1989
"De aceea au și zis Părinții, mângâind pe oameni: "Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu", fiindcă oricine, care în primejdie moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, își va mântui sufletul căci în ce-l va fi aflat moartea în aceea va fi in veci. Iată de ce, neștiindu-se sfârșitul, suntem datori a ne afla mereu în pocăință, ca într-însa să fim socotiți în veci."

Nădejdea în Dumnezeu depășește deznădejdea

Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina
Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina
1846-1920
"Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare-aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită."

Astăzi, mulți dintre cei credincioși ajung la deznădăjduire

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul
1913-1960
Astăzi, mulți dintre cei credincioși ajung la deznădăjduire, din cauza lipsei de povățuitor, căci ”a lipsit cel cuvios”, cum zice psalmistul.

Este rău să deznădăjduiești!

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
1906-1991
"Este rău să deznădăjduiești, fiindcă cel deznădăjduit se amărăște și își pierde bunăvoirea și puterea, în vreme ce acela care nădăjduiește înaintează mereu. Întrucât simte că este sărac, se străduiește să se îmbogățească."

Lasă-L pe Dumnezeu să-ți rotunjească sufletul prin încercări

Părintele Ioan Iovan
Părintele Ioan Iovan
1922-2008
"Lasă-L pe Dumnezeu să-ți rotunjească sufletul prin încercări. Nu te supăra pe El, nu te răzbuna pe El, că te răzbuni pe tine."

4 mijloace care garantează nădădejdea creștină

Sfântul Ioan de Kronstadt
Sfântul Ioan de Kronstadt
1829-1908
"Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos."

Apelează la rugăciune ca izvor de putere în orice moment

Mitropolitul Bartolomeu Anania
Mitropolitul Bartolomeu Anania
1921-2011
"Cânt te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că această a doua primejdie, este mai mare decât cea dintâi. Pentru că, în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea."

Încurajează-i pe cei întristați!

Sfantul Isaac Sirul
Sfantul Isaac Sirul
640-700
"Sprijină cu cuvântul pe cei întristați, și te va sprijini Dreapta care poartă toate."

Ridică-l pe cel căzut în deznădejde!

Sfântul Efrem Sirul
Sfântul Efrem Sirul
306-373
"Pe cel ce a suferit o cădere e bine să-l ridicăm în picioare, iar nu să-l luăm în râs."

Nu deznădăjduiți, lucrurile se schimbă de pe o zi pe alta

Părintele Ioan Iovan
Părintele Ioan Iovan
1922-2008
"Nu disperaţi, nu vă deznădăjduiţi, vă rog, că ce-i valabil astăzi, nu-i şi mâine, poimâine, peste o lună sau peste un an. Nu vă descurajaţi! În toate privinţele, cereţi ajutor lui Dumnezeu şi Maica Domnului nu va înceta să vă ajute!"

Comemorări

Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori