Care este virtutea cea mai mare?
"Mai mare decât toate virtuțile este dreapta socoteală, care e împarateasă și virtutea virtuților."
Dumnezeu ajută celor cu intenții bune
"Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta."
Nu putem dobândi și lumea și pe Dumnezeu
"Adevărat este cuvîntul Domnului, pe care l-a spus, că nu poate cineva dobîndi dragostea de Dumnezeu odată cu poftirea lumii, nici nu e cu putinţă să dobîndească părtăşia de Dumnezeu împreună cu părtăşia de lume, nici să aibă grija lui Dumnezeu împreună cu grija lumii: Căci cînd părăsim cele ale lui Dumnezeu pentru slava deşartă, sau de multe ori pentru trebuinţa trupului, mulţi dintre noi se apleacă spre celelalte."
Dumnezeul dragostei nu al egalității
"Dumnezeu nu este Dumnezeul egalității, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătura toată dreptatea și toată dragostea, ar înlătura toată moralitatea. Oare soțul își iubește soția din pricina egalității? Mama își iubeșe oare copilul din pricina egalității? Prietenul își iubeșe oare prietenul din pricina egalității? Inegalitatea este temelia dreptății și reazemul dragostei. Câtă vreme dăinuește dragostea, nimeni nu se gândește la egalitate."
Sfinți Părinți |
Sfântul Nicolae Velimirovici
Tag-uri: