Iubiţi-i pe toţi şi veţi avea pace şi bucurie nespusă, de negrăit în cuvinte.

Hristos ne spune să ne iubim aproapele așa cum ne iubim pe noi înșine. El nu ne spune să ne facem rău singuri. Nu te întrista dacă nu poți face nimic.

"Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl ştie Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău, prin aceea că-ţi dă darul răbdării, al iertării din inimă şi al rugăciunii. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul protivnic dintr-însul. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină, sau chiar îşi va pierde sufletul, la purtarea ta cea după Dumnezeu, răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, nicidecum sa nu uităm că ostaşi ai lui Dumnezeu suntem. Deci fii destoinic, suflete, ştiind cui crezi, cu ale cui arme baţi război, cine îţi ajută, ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinţa ta. De aceea au zis Părinţii, că pricina mântuirii este aproapele."

"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte."

"Dragostea pentru omenire este chiar cu totul de neimaginat, de neînțeles, este imposibilă, dacă nu este însoțită de credința în sufletul omenesc. Iar cei care, dupa ce i-au răpit omului credința în nemurirea sa, vor s-o înlocuiască, drept scop suprem al vieții, cu “dragostea față de omenire” aceștia, zic eu, atentează la propria lor persoană, căci, în locul dragostei de omenire, sădesc în inima celui ce și-a pierdut credința doar germenele urii pentru omenire."