Păcatul este o otravă care paralizează sufletul

Părintele Petroniu Tănase
Părintele Petroniu Tănase
1914-2011
"Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit, pentru că păcatul e ca o otravă, așa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: paralizează sufletul! De aceea se află lumea actuală așa de afundată în neputință, pentru că nu se spovedește."

Spovedania taie drepturile diavolului

Sfântul Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie Aghioritul
1924-1994
"Cel puţin să meargă oamenii la un duhovnic să se mărturisească, spre a se îndepărta înrâurirea diavolească de la ei, ca să poată gândi puţin. Acum nu pot nici măcar gândi din pricina influenţei diavoleşti. Pocăinţa, mărturisirea taie drepturile diavolului."

Adevărata spovedaniei și ferirea de păcat

Părintele Sofian Boghiu
Părintele Sofian Boghiu
1912-2002
"Cel ce nu se căieşte din inimă pentru cele ce a făcut, foarte uşor se întoarce şi face iarăşi aceleaşi păcate şi chiar şi mai multe. Spovedania adevărată trebuie să se facă deci cu acest gând serios şi cu hotărârea de a nu mai păcătui, adică să urâm atât de mult păcatul, încât mai bine să preferi să mori decât să mai păcătuieşti."

Patimile ce se cuibăresc în inimă

Sfântul Ierarh Luca al Crimeei
Sfântul Ierarh Luca al Crimeei
1877-1961
"Închideţi deci ochii, plecaţi-vă capetele şi îndreptaţi-vă ochii minţii spre adâncul propriei voastre inimi, şi căutaţi: ce patimi, ce şerpi se cuibăresc acolo? Găsiţi-i pe toţi, şi doar atunci să cutezaţi a veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeţi."

Canonul bolnavului este patul suferinței

Părintele Paisie Olaru
Părintele Paisie Olaru
1897-1990
"Canonul bolnavului este patul, patul suferinţei. Să rabzi boala cu mulţumire şi te mântuieşti. Cât mai poţi, zi "Tatăl nostru", rugăciunea "Doamne Iisuse", "Sfinte Dumnezeule", Crezul, "Doamne ajuta" şi dacă nu cârteşti în boală şi te spovedeşti regulat, dobândeşti viaţa vesnică înaintea multora."

Curăță cămașa sufletului

Părintele Paisie Olaru
Părintele Paisie Olaru
1897-1990
"Să te mărturisești regulat, că da­că mături casa mai des, ți-i drag să stai în ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des — dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună."

Să avem evlavie față de duhovnicul nostru

Sfântul Siluan Athonitul
Sfântul Siluan Athonitul
1866-1938
"Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovni­cul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea tre­buie să avem evlavie faţă de el."

Cei cu viață sfântă vor fi călăuziți direct de Dumnezeu în suflet

Sfântul Siluan Athonitul
Sfântul Siluan Athonitul
1866-1938
"Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este în­văţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învăţătorul sufletului să fie Domnul Însuşi prin harul Duhului Sfânt, şi puţini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vieţuiesc după voia lui Dumnezeu."

Nu te crede mai experimentat sau mai deștept decât alții

Sfântul Siluan Athonitul
Sfântul Siluan Athonitul
1866-1938
"Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dum­nezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa."

Împărtășirea frecventă

Părintele Ioan Iovan
Părintele Ioan Iovan
1922-2008
"S-a ajuns ispita să zică că nu-i bine să te spovedeşti des, să te împărtăşeşti! Aaaaaa! Va să zică la diavol poţi să mergi tot timpul."
Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori