Mari Duhovnici

Blândeţea înseamnă, a nu vătăma pe cineva nici cu cuvântul, nici cu fapta

Părintele Serafim Alexiev
Părintele Serafim Alexiev
1912-1993
"Blândeţea sufletului, după omul cel lăuntric, este înfrânarea mâniei, îmblânzirea iuţimii şi a nu căuta răzbunare când îl supără cineva, chiar dacă are putinţă, şi să primească batjocurile fără a batjocori la rândul său. Blândeţea înseamnă, a nu vătăma pe cineva nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu porunca, ci a câştiga inima fiecăruia prin puterea ta."

De la lacrimi de mânie la lacrimi duhovnicești

Părintele Cleopa Ilie
Părintele Cleopa Ilie
1912-1998
"Este bine să ştim că în vremea plânsului, cineva poate să înceapă cu lacrimile cele rele şi să termine cu cele duhovniceşti şi bune. De pildă, cineva plânge de necaz că nu s-a putut răzbuna pe cel ce i-a făcut lui pagubă. Dar, aducându-şi aminte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care S-a rugat pe Cruce pentru binele celor ce L-au răstignit, spre a fi iertaţi de Părintele Său, acela se linişteşte şi începe a se căi din inimă, că a avut gânduri de răzbunare asupra celor ce l-au necinstit sau l-au păgubit. Astfel, cunoscându-şi greşeala, cere iertare de la Dumnezeu şi începe a se ruga pentru binele celor care l-au necăjit şi lasă toată răzbunarea sa la judecata şi dreptatea lui Dumnezeu. Aşadar, unul ca acesta a început cu lacrimile cele rele şi a terminat cu cele bune."

Mari duhovnici

Teme abordate
de Marii Duhovnici