Mari Duhovnici

"Atunci când harul este prezent, toate sunt uşoare. Însă câteodată, din motive de prudenţă, se retrage, şi atunci omul îşi pierde speranţa şi râvna se micşorează şi chiar şi credinţa păleşte. Acestea sunt cele mai aspre momente ale vieţii duhovniceşti pentru că, dacă Dumnezeu nu îl susţine, omul nu rezistă... Războiul diavolesc începe şi se opune hotărârilor noastre, după caz. Dar scopul lui principal este să lovească credinţa şi astfel să-l facă de râs pe om, dovedindu-l trădător si lepădător. Dacă reuşeşte asta, izbândeşte rană gravă, deoarece taie bunăvoinţa şi râvna, adică capul, şi în felul acesta stăpâneşte fără efort peste tot trupul. Toate se fac pentru credinţă, dar şi credinţa le întreţine pe toate. Dacă se zdruncină credinţa atunci toate se clatină şi linia frontului cedează."

"Diavolul se folosește de toate lucrurile pentru a-l răni pe cleric, pentru că de la un cleric sfânt, mii [de oameni] se pot folosi și mântui, dar de la unul care nu se luptă, mii se vor răni și vor pieri."

"Altora să ierți totdeauna, ție niciodată."

"Sufletul are o valoare infinită, lucrul acesta-i evident. Când vrem să spălăm o pânză, nu vom folosi niciodată un săpun mai scump ca pânza. Săpunul trebuie să fie mai puţin scump, sau la rigoare, de aceeaşi valoare ca pânza. Cu ce este spălat şi curăţit sufletul nostru? Cu sângele lui Hristos! Şi care este valoarea sângelui lui Hristos? Infinită! Rezultă că sufletul nostru care este curăţit cu sângele lui Hristos are o valoare infinită."

"Omul, când se instaurează în Dumnezeu, umanizează și împacă toate în jurul său, iar când cade din Dumnezeu, învrăjbește totul în jurul său."

"Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har şi fraţi între noi, în Hristos."

"Cine nu se roagă dimineaţa şi seara, cine nu-şi face vreme de Dumnezeu, acela poate să ştie că nici n-are Dumnezeu. Dacă ai Dumnezeu, nu poţi ocoli pe Dumnezeu. Trebuie găsită vreme anume pentru Dumnezeu (5-10 minute dimineaţa şi seara). Trebuie să găseşti timp şi pentru Dumnezeu aşa cum găseşti pentru atâtea lucruri pe care le faci. Să stai în faţa lui Dumnezeu cu atitudine de credinţă, în picioare, în genunchi, aşa ca să ştii că vorbeşti cu Dumnezeu. Nu oricum."

"Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!"

"Cea mai tragică postură a omului este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian spune aşa: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. Ne purtăm slăbiciunile unii altora şi aşa mergem spre mântuire. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul."

"Singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătăţile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viaţa în comunitate te salvează în multe împrejurări grele. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul. Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt."