Sfinți părinți
Nu discuta lucruri duhovnicești cu cei care nu doresc să asculte astfel de lucruri
"Când se întâmplă să fii în lume, în mijlocul unui grup de oameni, nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile sufleteşti, mai ales dacă între ei nu observi nicio dorinţă de a asculta asemenea lucruri."
Răsplata pentru mărturisirea adevărului
"Şi totuşi, chiar dacă arunci seminţele şi cel care aude nu primeşte, nici nu aduce roada ascultării, tu ai oricum răsplata de la Dumnezeu, pentru că ai dat sfat, şi vei primi dacă eşti ascultat tot atât cât ai primit dacă n-ai fost, că ai făcut tot ce ţinea de tine. De faptul că cei ce ne aud nu se înduplecă nu suntem vinovaţi, ci numai dacă nu dăm sfat: că a îndemna este treaba noastră, iar a se îndupleca e a lor."
Mărturisește pe Hristos prin purtarea cea bună și prin fapte
“Da-ți seama că trebue să te arăți oamenilor neîncetat. Dar prin purtarea cea bună și prin fapte. Căci și bolnavii află și cunosc pe doctorii binefăcători și izbavitori, nu din vorbe, ci din fapte.”