Unii negociază și meșteșugesc Taina Spovedaniei

"Unii se spovedesc de frica vreunor întâmplări, alţii din obicei, alţii de ruşinea omenească, alţii de frica stăpânilor; alţii iară au câte doi duhovnici, unul la ţară şi altul la oraş; la cel de la ţară, ca la un om prost, spune păcatele cele ce socoteşte el că sânt mai mari, iar la cel de la oraş spune păcatele cele ce socoteşte el că sânt mai mici, neguţătorind şi meşteşugind taina spovedaniei."

Sfântul Antim Ivireanul
1650 - 1716

Pocăința noastră nu e o monedă de schimb pentru primirea Sfintei Împărtășanie

"Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruieşte în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Cura­tul Său Trup și Prea Cinstitul Sau Sânge, Care spală, curăţă, dă viaţă si ne ridică din moarte.

Sfântul Serafim de Sarov
1759 - 1833

Să fii indulgent la spovedanie, părinte!

"Aminteşte-ţi, mata... eşti doar un martor părinte, dar Dumnezeu este judecătorul! Şi cat de multe, cât de multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poți pronunţa, nu ne-a iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mântuitor. Cum oare putem noi, oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli martori, părinte. Să-ţi aminteşti mereu acest lucru: simpli martori, părinte!”

Sfântul Serafim de Sarov
1759 - 1833

Numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din înţepeneală, din uscăciunea vieţii

"Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din înţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare, până când vei căuta să te tămăduieşti."

Părintele Arsenie Boca
1910 - 1989

Desfrâul, avortul și homosexualitatea sunt păcate foarte grele

"La spovedanie se întâlnesc tot felu de păcate. Între acestea sunt mai ales: desfrâul, avortul și homosexualitatea. […] Asemenea păcate sunt foarte grele, degradând ființa omenească, iar canoanele sunt aspre, mai ales oprirea pe mulți ani de la Sfânta Împărtășanie."

Părintele Sofian Boghiu
1912 - 2002

Împărtășirea copiilor și a părinților

"Eu sunt foarte impresionat de exemplu când la biserică nu-mi vine un copil sau nu-mi vine mama cu tata, ci-mi vine familia, adică toată structura, uneori chiar însoțiți de bunici. Și mai cu seamă, sunt foarte impresionat când părinții își aduc copiii la împărtășit, pentru că, din momentul respectiv, ei, ținându-i în brațe pe copiii lor, promit că ei înșiși se vor spovedi și se vor împărtăși, un fel de promisiune prin copiii lor."

Părintele Constantin Necula

Trebuie să se realizeze o legătură indisolubilă între duhovnic și cel ce se spovedește

"Cel ce face un legământ cu duhovnicul trebuie să i se mărturisească acestuia şi se creează o legătură indisolubilă între cel care se spovedeşte şi cel care ascultă spovedania."

Feodor M. Dostoievski
1821 - 1881

Smerește-te, fii ascultător și mărturisește-te sincer

"Dacă cineva se mărturisește nesincer și își face voia proprie, atunci, chiar dacă se împărtășește cu Sfintele Taine, demonii viază în trupul său și îi tulbură mintea. Dacă vrei ca demonii să nu vieze în tine, atunci smerește-te, fii ascultător și neagonisitor și mărturisește-te sincer."

Sfântul Inokentie de Kamceatka
1797 - 1879

4 mijloace care garantează nădădejdea creștină

"Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos."

Sfântul Ioan de Kronstadt
1829 - 1908

Pocăința este dorința adâncă de reîntoarcere

"Este uşor, într-adevăr, să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile sau că m-am mâniat. Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că am pângărit şi că mi-am pierdut frumuseţea sufletească, că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele. Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adancă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut."

Părintele Alexander Schmemann
1921 - 1983
biblia-co-banner.png (38,665 bytes)

Citate pe autori